Războiul cu Oglinda

În prezent, mass-media ne face să ne izbim, inevitabil, de imagini care nu mai reprezintă doar persoane din proximitatea noastră –rude, prieteni, colegi. Ajungem să ne comparăm vizual cu străinii de care ne leagă doar rețelele de socializare, cu vedete și cu imagini modificate în Photoshop. În acest context, nu e niciun secret că percepția asupra imaginii noastre corporale are de suferit.

Așadar, am dorit să căpătăm mai multe informații despre acest fenomen în plină evoluție, de la o persoană avizată. Ne-am întâlnit miercuri, 23 noiembrie, la Casa Tranzit cu profesor universitar doctor Aurora Szentagotai. În cadrul prelegerii susținute în cadrul proiectului Psihoechilibru în fața celor peste o sută de participanți am aflat cum se manifestă diferit aceste probleme de imagine corporală la bărbați și la femei, care este perioada în care ele debutează și cum au evoluat ele de-a lungul istoriei.

Ni s-a prezentat, de asemenea, conceptul de “fat talk”, mai exact modul în care discuțiile pe care le avem cu apropiații despre imaginea noastră ne influențează gândirea. Conversațiile în care ne plângem unii la alții despre cât ne-am îngrășat și programe de mers la sală , replici precum „ Arăți grozav! Ai slăbit!” sau “Nu, mulțumesc, sunt la dietă.”  ne amintesc constant că trebuie să fim atenți la proporțiile corpului nostru.

La sfârșit, doamna profesor a răspuns întrebărilor publicului despre cum putem ajuta apropiații care au astfel de probleme și despre cum putem ghida copii să nu ofere importanță crescută aspectului fizic ci să-și îndrepte atenția spre a cultiva alte valori care îi pot conduce spre un stil de viață sănătos.

                                                               
                                                                                                    Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte

Psiho-maraton

Săptămâna trecută, echipa Psihoechilibru ne-a dat întâlnire la un eveniment inedit: Psiho-maraton. Am experimentat  în timp record 4 tehnici frecvent folosite în consiliere și terapie pentru anxietate, stres, depresie, furie sau procesarea evenimentelor majore de viață. Evenimentul s-a desfășurat în format open-space: participanții s-au împărțit în 4 grupe și au trecut pe la masa fiecărui psiholog pentru 20 de minute, timp în care au învățat fiecare tehnică în parte.

Claudia Găgeanu ne-a explicat cum are loc și cum ne poate ajuta relativizarea. Scopul acestei tehnici este de a ne ajuta să nu globalizăm impactul negativ al unor evenimente. Practic, de fiecare data când ni se întâmplă ceva negativ, ne-ar fi de ajutor să identificăm tendința minții de a eticheta și de a trage concluzii globale – „viața mea nu mai are sens” –  și să ne detașăm de aceste concluzii. Putem găsi informații reale care să contrazică aceste idei, ne putem da voie să simțim și alte emoții. Relativizând impactul evenimentului negativ, putem căuta soluții la problemă, punând lucrurile în perspectivă pe termen lung. Participanții au experimentat această tehnică în perechi: fiecare a povestit câte o întâmplare negativă din viața lui, iar partenerul l-a ajutat să-i relativizeze impactul.

Răzvan Jurchiș ne-a ajutat să înțelegem că stare noastră fizică este inseparabilă de cea emoțională și mentală. Atunci când avem o problemă care ne afectează stare emoțională, și corpul nostru reacționează: se schimbă pulsul, ritmul respirației, devenim agitați, ne este greu să ne concentrăm și să ne relaxăm. O tehnică simplă, dar foarte utilă în situațiile de stres este respirația abdominală. Ghidați de Răzvan, am experimentat respirația profundă, conștientă, și am observat cât de mult ne putem relaxa folosind-o.

Paula Nuțaș ne-a vorbit despre scrierea expresivă (expressive writing). Majoritatea dintre noi au folosit, la un moment dat, această tehnică, fără să fim neapărat conștienți de efectul ei terapeutic. Practic, tehnică e foarte asemănătoare cu a scrie în jurnal, dar accentul se pune pe gândurile și emoțiile noastre, nu neapărat pe descrierea obiectivă a evenimentelor. Participanții au făcut și un exercițiu practic: ne-am imaginat fiecare că frica noastră cea mai mare e o persoană, apoi i-am alcătuit o scrisoare. Paula ne-a încurajat să ținem un jurnal și să urmărim cum ni se schimbă starea când începem să ne analizăm și înțelegem emoțiile.

Florentina Ionescu ne-a prezentat o tehnică folosită în tratarea depresiei, dar foarte utilă pentru fiecare dintre noi – activarea comportamentală. Persoanelor care suferă de depresie le lipsește motivația să îndeplinească orice gen de activitate. O metodă de a combate această stare este să ne divizăm sarcinile în pași mici și să ne propunem să îndeplinim câte un pas, oricât de mic, concentrându-ne pe proces. Chiar dacă nu suferim de depresie, putem beneficia de această tehnică. Florentina ne-a recomandat să avem o agendă și să fim atenți ca, pe lângă activitățile de bază, necesare, să ne includem în program și alte tipuri de activități precum:

•        Activități care să ne accentueze competenţele: a cânta la un instrument, a desena, a scrie etc.
•        Activități plăcute/relaxante: plimbări, filme, muzică, socializare etc.
•        O activitate nouă săptămânal, chiar dacă nu e ceva extraordinar – a încerca un sport sau un local nou, o plimbare pe o stradă necunoscută etc.
• 
  

Florentina ne-a dat și un exercițiu de gândire: să vedem dacă pe lângă activitățile necesare, includem în agenda noastră și lucruri cu adevărat importante pentru noi, ceva ce contează.

Participanții au fost surprinși de cât de repede se pot vedea efectele benefice ale anumitor tehnici și de cât de mult ne poate fi influențată calitatea vieții de unele obiceiuri aparent simple, cum ar fi ținerea unei agende sau scrisul într-un jurnal.

Natalia Graur, voluntar Minte Forte 

O prietenie româno-islandeză în domeniul sănătății mintale

O organizație poate fi asemănată cu o persoană, care gândește, face planuri de viitor, pentru care învățarea nu se termină niciodată și care se poate afla în relații de lucru sau de prietenie cu alte... organizații.  O prietenie între două organizații arată ca o prietenie între doi oameni, care pot vedea unul în celălalt asemănări care-i aduc aproape, diferențe care-i fac să se completeze reciproc și un spațiu al potențialităților numai bun de explorat cu multă curiozitate.

Minte Forte și-a găsit de curând o asemenea organizație prietenă, în Reykjavik, Islanda. S-ar putea crede că diferențele culturale și cei peste 3000 de kilometri distanță ar fi mai degrabă obstacole în legarea unei relații trainice. Dimpotrivă, în cazul acesta, distanța și fondul cultural diferit nu au însemnat nimic în comparație cu profunzimea aspectelor comune pe care le-am descoperit în munca pe care o facem fiecare în comunitatea sa.

Minte Forte și-a început cooperarea cu Hugarafl (eng. Mind power) printr-o vizită de lucru finanțată de către EEA Grants, în perioada 11-14 aprilie 2016. În cele patru zile ale întâlnirii dintre managerii de proiect din Minte Forte și coordonatorii, trainerii și terapeutul ocupațional din Hugarafl, am desfășurat diverse activități prin care am ajuns să ne înțelegem mai bine activitățile, viziunile, prioritățile și pe noi, oamenii din spatele acestora. De asemenea, am dedicat câteva ore împărtășirii unor metode profesionale pentru a ne ajuta reciproc să ne dezvoltăm serviciile – terapie prin scriere expresivă din partea Minte Forte și „emotional CPR” din partea Hugarafl. Apoi am trecut mai departe, la idei de proiecte pe care le-am putea organiza împreună și am explorat oportunități de finanțare care să susțină aceste idei.

Am dedicat ultima zi a întâlnirii unui proiect prioritar, pe care l-am dezvoltat și l-am depus împreună cu organizația islandeză, la 26 aprilie. Ținem pumnii strânși pentru acest parteneriat strategic pentru care am depus cerere de finanțare, în care vom crea instrumente educaționale pe teme de sănătate mintală, pentru adolescenți.

Însă colaborarea noastră nu se oprește aici, ci se află abia la început. Împreună cu Hugarafl, Minte Forte va realiza numeroase proiecte în următorii ani, centrate pe schimburi de bune practici terapeutice și educaționale. Schimburi de voluntari, job-shadowing, seminarii, training-uri, dezvoltare de instrumente, sunt doar câteva dintre ideile pe care le vom implementa împreună.

Nu cred că o să-mi treacă vreodată

Ultimul eveniment din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale a fost realizat în parteneriat cu Asociația Reactor de creație și experiment.  În seara de 2 aprilie ne-am adunat la sediul celor de la Reactor pentru a viziona spectacolul de teatru „Nu cred că o să-mi treacă vreodată”, în care joacă Raul Coldea, Doru Taloș și Oanei Mardare. Spectacol a fost urmat de discuții libere cu publicul, moderate de psihologii Claudia Găgeanu și Alexandra Popeanu.

„Nu cred că o să-mi treacă vreodată” ne transportă în anii adolescenței, când căutam să ne definim și să alegem cine vrem să fim. Facem cunoștință cu Eliza, Narcis și Leo în momentul în care fiecare dintre ei se pregătește să organizeze o petrecere în propria casă. Astfel, ne aflăm într-un moment crucial pentru ei: cel în care nimeni nu le mai zice cum și ce trebuie să facă și cum să se raporteze la lumea din jur. Ei trebuie să decidă ce îi definește și cum vor să fie percepuți de cei din jur. Treptat, de-a lungul spectacolului trecem de la preocupări precum:  „O să ajungă băutura?”; „Sper să nu afle ai mei”; „Sper să observe ceilalți ce muzică mișto pun.”, la „Cine ne spune și nouă care e treaba cu noi?”; „De ce nu știm ce urmează să facem?”

În a două parte a evenimentului Claudia și Alexandra au dat tonul discuțiilor prezentând câteva informații cu privire la formarea identității și probleme specifice perioadei adolescenței. Cei din sală au avut ocazia să pună întrebări despre conținutul spectacolului și să-și împărtășească propriile experiențe din adolescență. Am aflat că nu există un moment anume în viața noastră când trebuie să știm cu exactitate cine suntem și ce vrem, ci că ne putem redefini treptat pe tot parcursul vieții, în funcție de experiențele și oamenii pe care-i întâlnim.

Le mulțumim celor de la Reactor pentru că au acceptat colaborarea cu noi și tuturor celor care au participat la evenimentele din cadrul SSM7.

     Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte

                                                

ATELIER:

Arta de a fi tu însuți

Sâmbătă a fost ultima zi a Săptămânii Sănătății Mintale, zi în care s-au desfășurat atelierele de dezvoltare personală. Unul dintre acestea a fost condus de Ioana Ionicioiu, psihoterapeut la Centrul Minții. care a încercat să ne învețe despre arta de a deveni noi înșine.

Arta de a fi noi înșine presupune un proces cu multe ramificații, iar sâmbătă ne-am concentrat pe o direcție mai restrânsă, abordarea unui obstacol important care stă în calea afirmării sinelui fiecăruia, și anume nevoia de a primi aprobare și confirmare din partea celorlalți. Cei 16 participanți au început prin a citi parabola unui tată care mergea cu fiul lui să vândă un măgar la târg (http://jurnalspiritual.eu/povestire-cu-talc-gura-lumii/), iar apoi au discutat despre mesajul transmis și au extras două idei importante: 1) câți oameni, atâtea opinii și 2) avem tendința de a ne calibra comportamentele în funcție de părerile celorlalți.

În continuare, participanții au împărtășit momente din viața personală în care au căutat să obțină din partea persoanelor relevante pentru ei respect, apreciere, iubire, apartenență, observând că fiecare dintre noi avem aceste nevoi care ne ghidează comportamentele. Ioana i-a purtat pe participanți într-o călătorie pentru a descoperi cum ne putem da seama că această cursă de căutare a confirmării ne împiedică să fim noi înșine, ce fel de situații problematice se pot naște în urma unei nevoi excesive de aprobare și de unde avem această nevoie, nu doar individual, ci global, ca specie umană.

Ca modalități de sporire a independenţei faţă de ceilalți, participanții au învățat, alături de Ioana, cum își pot schimba în primul rând modul de raportare la propria persoană și la cei din jurul lor. De asemenea, au învățat să-și afirme sinele scriindu-și povestea personală, cu calitățile și succesele proprii, deoarece povestea fiecăruia dintre noi merită să apară pe prima pagină a unui ziar.

Paula Nuțaș, psiholog și voluntar Minte Forte

ATELIER:Tehnici de relaxare

În ziua a şasea din cadrul Săptămânii Sănătăţii Mintale, ediţia a VII-a, în atelierul de dezvoltare personală susţinut de psihologul Ozana Budău Tunyagi, subiectul a fost relaxarea. Întrucât relaxarea este foarte importantă pentru mintea şi corpul nostru, acestea două fiind precum nişte baterii pe care trebuie să le reîncărcăm, cei 15 participanţi au fost implicați în câteva exerciţii care să îi ajute să ajungă la această stare.

Prima tehnică abordată a fost mindfulness, o tehnică a cărei baze au fost puse de Jon Kabat-Zinn. Conceptul acestei tehnici se inspiră din meditaţia budistă şi se referă la a fi într-o stare în care alegi să fii atent la ceea ce este în mintea sau în jurul tău, să descrii ceea ce simţi, dar fără să dai acestor lucruri o valoare, fără să judeci dacă ceea ce gândeşti şi simţi este bine sau rău. Pentru a înţelege acest concept, participanţii au fost ghidaţi în executarea a trei exerciţii de meditaţie de tip mindfulness. Primul exerciţiu s-a axat pe respiraţie, pe conştientizarea acesteia, în timp ce participanţii stăteau aşezaţi pe scaun. Al doilea exerciţiu s-a concentrat asupra simţurilor tactile, auditive, vizuale, gustative şi olfactive, iar poziţia adoptată de participanţi a fost cea turcească. Al treilea exerciţiu a fost unul de meditaţie în mişcare, în care participanţii trebuiau să fie atenţi la corpul lor şi la toate senzaţiile din jur, în timp ce se mişcau încet prin încăpere.

A doua tehnică abordată a fost cea a antrenamentului autogen, inventată de psihiatrul german Johannes Heinrich Schultz în anii ‘30. Aceasta constă în inducerea stării de relaxare prin autosugestie. În timp ce participanţii stăteau într-o poziţie relaxantă pe scaun, au fost învăţaţi să îşi repete în minte câteva fraze care aveau ca scop relaxarea progresivă a întregului corp. Mai întâi au fost învăţaţi să îşi inducă o senzaţie de greutate în corp (senzaţie asociată cu relaxarea), apoi o senzaţie de căldură, după care au fost învăţaţi sugestii pentru un ritm cardiac cât mai liniştit, urmând să îşi inducă senzaţia de încălzire a plexului solar (regiune situată în abdomen, în partea superioară, în spatele stomacului, în punctul în care coastele încep să se separe) şi mai apoi senzaţia de răcire a frunţii. În urma parcurgerii acestor etape, creierul nostru ajunge în starea numită autogenă, moment în care devine foarte receptiv la aşa numitele formule intenţionale (propoziţii foarte scurte cu înţeles clar) care pot fi folosite pentru depăşirea unor probleme.

Atât meditaţia de tip mindfulness, cât şi antrenamentul autogen sunt tehnici a căror eficienţă a fost dovedită ştiinţific şi a căror beneficii sunt multiple. Dintre acestea subliniem: creşterea stării de bine, control atenţional mai bun, creşterea funcţionarii sistemului imunitar, diminuarea emoţiilor negative sau scăderea intensităţii acestora.

Mădălina Milaș, voluntar Minte Forte

Cafeneaua cu Suflet: 

Temerile care ne îngrădesc libertatea 

Vineri, 1 aprilie, a avut loc evenimentul Cafeneaua cu Suflet, una dintre activităţile non-formale din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale, ediţia a 7-a. De data aceasta am vorbit despre temerile care ne îngrădesc libertatea. Patru grupuri de participanți au trecut pe rând la patru mese de discuții moderate de psihologi, fiecare abordând câte o teamă existențială.

Cu Alexandra Popeanu am discutat despre teama de necunoscut. Am încercat să înțelegem ce înseamnă necunoscutul pentru fiecare persoană și cum se manifestă teama faţă de acesta. Am conștientizat o parte din limitele pe care ni le impune această teamă și am fost provocați să ne gândim cum le putem depăși.

Dumitrița Simion ne-a ajutat să înțelegem ce este intimitatea, ce fel de intimitate se poate crea între doi oameni și de unde apare teama legată de ea. Ne-am gândit la propriile situații în care această frică ne-a împiedicat să ne conectăm și am încercat să vedem cum putem trece peste barierele pe care frica ni le impune.

Răzvan Jurchiș ne-a prevenit de la început că încă nu există o soluție, un tratament pentru a depăși frica de moarte. Ce există însă, și ce ne-a provocat și pe noi să facem, este să ne gândim la soluții pentru a o diminua, folosindu-ne fiecare resursele interioare. Am vehiculat câteva soluții pentru ce-am putea face ca să o acceptăm mai ușor.

Paula Nuțaș ne-a provocat să ne gândim cu ce asociem eșecul. Astfel, am reușit să înțelegem de ce ne este frică de fapt când vorbim de eșec. A fost uimitor să vedem cât de diferite sunt potențialele eșecuri care ne bântuie pe fiecare, dar și foarte reconfortant să ne dăm seama că (aproape) nu există eșec după care să nu ne putem reveni și din care să nu învățăm ceva.

Pentru psihologii care au coordonat discuțiile, a fost interesant să observe cât de diferite s-au prezentat cele patru grupuri și cât de variate au fost direcțiile spre care s-au orientat discuțiile. Contribuțiile participanților la elaborarea subiectelor discutate au fost neprețuite, în special acolo unde au venit din experiențe personale.

Trecând de la necunoscut la intimitate, la moarte și la eșec, ne-am dat seama că toți avem, într-o oarecare măsură, aceste temeri și multe altele. Cu ajutorul lor am evoluat ca specie, ne-am adaptat la mediu și am supraviețuit. Apare însă o problemă în momentul în care fricile nu ne lasă să ne dezvoltăm și ne sugrumă potențialul. Totuși, putem depăși aceste limitări conștientizând prezența acestor sisteme de alarmă în noi și învățând să le folosim conștient, doar în situațiile în care este cu adevărat nevoie de ele.

Natalia Graur, voluntar Minte Forte

Pe gaura cheii la psiholog

Săptămâna Sănătății Mintale a continuat în forță şi joi, cu un eveniment inedit creat de Minte Forte, legat de ceea ce se întâmplă în mod real în cabinetul unui psiholog. Psihoterapeuții de la Centrul Minții au realizat împreună cu voluntarii-actori o simulare de consiliere individuală, una de psihoterapie individuală și o demonstrație de psihoterapie de grup prin lectură.

Prima demonstrație a fost una de consiliere psihologică pe problema amânării sarcinilor (sau procrastinare), în timpul căreia psihoterapeutul Răzvan Jurchiș ne-a oferit o mostră de ghidaj a unei persoane care are nevoie să își organizeze timpul mai eficient și să-și modifice comportamentele de amânare.

A doua simulare, condusă de psihoterapeut Paula Nuțaș, s-a focalizat pe un pacient care se confruntă cu depresie. Paula a subliniat importanța reintroducerii în rutina zilnică a unor comportamente care i-ar putea genera persoanei cu depresie emoții pozitive, aceasta reprezentând primul pas spre ameliorarea simptomelor. Exersarea acestor comportamente este, precum i-a explicat Paula pacientului, asemeni practicării unui sport. Chiar dacă uneori ne vine greu să mergem la alergat, știm că pentru a avea rezultatele scontate, e nevoie să perseverăm.

Al treilea joc de rol a fost reprezentat de o ședință de psihoterapie de grup, condusă de psihoterapeut Ioana Ionicioiu și Adela Mureșan, specialist în literatură, și a implicat un grup de oameni cu anxietate socială. Adela a dat tonul ședinței prin citirea unui pasaj din Viața lui Pi, de Yann Martel, despre frică. Ea a încercat să le arate pacienților cum ne putem ajuta de lectură pentru a ne înțelege și ne confrunta emoțiile negative, cum ar fi frica. Ioana a moderat discuția despre gândurile pe care pacienții le au atunci când simt anxietate. Astfel, pacienții și-au împărtășit poveștile, temerile și gândurile. Ei s-au putut regăsi în relatările celorlalți, având ocazia să remarce că nu sunt singurii care trec prin astfel de stări și, în același timp, să vadă și diferențele dintre ei, care pot consta în moduri și situații specifice în care anxietatea se manifestă.

La sfârșit, psihologii implicați în simulări au răspuns întrebărilor publicului despre diferite aspecte ale psihoterapiei și consilierii. În această parte a evenimentului s-a discutat despre felul în care alegem psihologul potrivit, diferența dintre consiliere și psihoterapie, implicarea emoțională a psihologilor în terapie, durata procesului de terapie etc.

Pentru persoanele interesate să vadă “pe viu” ce se întâmplă la psiholog, recomandăm Centrul Minții, unde prima ședință e gratuită: http://minteforte.ro/activitate/centrul-mintii/.

                                                                                                    Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte

SSM Ziua 3

Simptomele psihologice – dușmani sau prieteni?

 

Cea de-a treia și ultima prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale, ediţia a VII-a, a fost susținută de psihoterapeut și prof. univ. Ștefania Miclea. Ea ne-a vorbit despre cele două moduri în care putem interpreta simptomele psihologice și ne-a arătat cum le putem folosi în favoarea noastră.

Imaginați-vă un om care își vede un prieten bun îndreptându-se cu viteză spre o prăpastie. Evident, reacția lui va fi să-și oprească prietenul de la prăbușire, dar în încercarea de a-l opri, îl va doborî. Îi va face și bine, și rău în același timp. Cam la fel, spune Ștefania Miclea, funcționează și creierul nostru. În momentul în care avem comportamente repetate care ne fac rău, acesta ne va pune piedici, ne va transmite semnale că trebuie să ne oprim. Deoarece creierul nu comunică prin cuvinte, aceste semnale apar sub formă de emoții și stări, percepute de noi ca fiind negative. Acestea sunt simptomele psihologice menţionate la început. Între acestea putem regăsi:

• Scăderea nivelului de funcționare cotidiană: nu mai avem răbdare, chef, suntem irascibili, nu ne mai putem îndeplini sarcinile cotidiene
• Dificultăți de concentrare și de memorie
• Tulburări de somn, de apetit
• Tristețe accentuată
• Frică, etc.

Totuși, aceste simptome nu apar brusc. Ele se instalează treptat, iar dacă nu le băgăm în seamă și nu ne schimbăm atitudinea și comportamentul, se intensifică. În anumite cazuri, acestea duc la tulburări psihice precum: depresia, anxietate crescută, atacuri de panică.

Ne-ar ajuta să înțelegem că emoțiile considerate negative sunt firești, iar eticheta de „negativ” și încercarea de a scăpa de ele ne amplifică starea de frustrare, negativitatea se cumulează până ajungem să clacăm. Ștefania Miclea ne-a mai atras atenția asupra faptului că deși emoțiile „negative” sunt firești, trebuie să existe un echilibru între acestea și emoțiile pozitive. În loc să ne frustrăm pentru că ne simțim vinovați, am putea să ne bucurăm de lucrurile bune care ni se întâmplă, să ne concentrăm și asupra activităților care ne fac plăcere. Asta nu înseamnă să ne ignorăm problemele, ci să echilibrăm importanța pe care o acordăm lucrurilor.

Problema de rezolvat este situația care ne provoacă aceste emoții. Deși stările negative și tulburările ne provoacă durere emoțională puternică, putem să le interpretăm drept simptome și să le folosim în favoarea noastră.  Tocmai de aceea, simptomele psihologice pot deveni motor al schimbării. Ne pot ajuta să înțelegem ce nu facem bine pentru noi.

Ultimul aspect asupra căruia ne-a atras atenția doamna psihoterapeut este faptul că nu putem generaliza rolul de protecție al simptomelor. În anumite situații, simptomele indică o tulburare mai gravă, pentru care ar fi bine să consultăm un specialist care să ne ajute să o tratăm. 

Natalia Graur, voluntar Minte Forte

SSM, Ziua 2 Cooperare sau competiţie – ce ne motivează în relaţii? 

Cea de-a doua prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale - ediţia a VII-a a fost consacrată unei problematici incitante şi de interes general, Cooperarea şi competiţia în relaţii. Vlad Mureşan – psihoterapeut şi doctor în psihologie – şi-a conceput prelegerea în doi timpi, începând cu o definire a cuvintelor-cheie şi continuând cu aplicaţii practice care au vizat nu doar relaţiile de cuplu, ci şi cele sociale, familiale, profesionale.

Cooperarea şi competiţia

            „Câţi dintre voi cooperaţi sau concuraţi într-o relaţie?”. O întrebare simplă, cu un răspuns şi mai simplu. Doar în aparenţă, ne demonstrează Vlad Mureşan. Din perspectivă biologică, evoluţionistă, cooperarea şi competiţia sunt două strategii de dezvoltare prin selecţie naturală.

Cooperarea. O relaţie de tip cooperare funcţionează după schema următoare: din întâlnirea dintre eu şi tu rezultă un noi datorită descoperirii unor scopuri comune şi sprijinirii acestora.

Competiţia. Acest tip de relaţionare presupune două poziţionări posibile.

§  Obţinerea de profit maximal, cu un efort minim: în ecuaţia aceasta contez doar eu, nu şi celălalt.

§  Păstrarea aparenţelor de cooperare: deoarece trăim într-o societate, trebuie să păstrăm aparenţele. În alte cuvinte, într-o competiţie, ne ascundem intenţiile de profit în inconştient, îl păcălim pe celălalt sau, şi mai eficient, ne păcălim pe noi înşine pentru  a părea cât mai „cooperanţi”.

Aplicaţii practice

         Analiza motivaţiilor

         Vlad Mureşan a subliniat faptul că primul pas în detectarea tipului de comportament prevalent într-o relaţie este însăşi analiza motivaţiilor noastre. Astfel, există trei motivaţii posibile:

1.      Orientarea spre momentele plăcute. Este vorba aici de dorinţa de a mă simţi bine, de a avea experienţe pozitive cu alte persoane şi de a mă îndepărta de cele în preajma cărora mă simt rău. Această motivaţie presupune şi faptul că îmi asum responsabilitatea propriei fericiri, fericirea mea nu depinde de un factor extern, ci numai de mine.

2.      Preocuparea pentru imagine sau orgoliulse referă la dorinţa de a fi văzut bine de ceilalţi, de a-mi construi o imagine de persoană bună, frumoasă, interesantă, inteligentă, sociabilă, etc. Intervine aici o discrepanţă majoră între ceea ce sunt şi ceea ce vreau să pretind că sunt. O persoană orgolioasă emite pretenţii de superioritate, drept pentru care va interpreta distanţările celorlalţi ca o „trădare” a „imaginii sale bune”. O consecinţă a frustării unei persoane orgolioase poate fi depresia.

3.      Preocuparea pentru profit este motivaţia care se axează pe acumularea maximă de resurse şi beneficii strict personale, neţinând cont de nevoile celuilalt.

Compromisul

Potrivit lui Vlad Mureşan, compromisul într-o relaţie nu este o veritabilă formă de cooperare. Din contră, această strategie denotă faptul că două persoane doresc două lucruri diferite şi că în final, nimeni nu primeşte ceea ce vrea cu adevărat, lucru care reduce substanţial calitatea relaţiei. În alte cuvinte, compromisul este o luptă foarte politicoasă şi un simptom al incompatibilităţii partenerilor.

Competiţia în relaţiile de cuplu

Această strategie se manifestă în diferite etape ale unei relaţii:

§  Îndrăgostirea: entuziasmul câştigului anticipat, „mă va face fericit / ă”

§  Angajamentul: punctul în care presăm pentru garanţii şi obligaţii pentru ne asigura că am făcut o „afacere bună” şi durabilă

§  Despărţirea: dezamăgirea faţă de profitul aşteptat, relaţia nu mai este profitabilă pentru că aşteptările iniţiale ne-au fost „trădate”

§  Conflictul: intrevine atunci când două persoane au scopuri diferite şi fiecare vrea să profite de celălalt.

§  Respingerea

Pentru a încheia această prezentare într-o notă mai puţin negativă, trebuie spus că nu toate relaţiile sunt sortite unui deznodământ dramatic. Care este soluţia către care a încercat Vlad Mureşan să ne ghideze de-a lungul prelegerii sale? Relaţionarea onestă. Iată schiţate trăsăturile unei relaţii de succes:

§ motivaţia intrării într-o relaţie sunt doar momentele plăcute trăite împreună

§ compatibilităţile între cele două părţi sunt confirmate fără argumente sau justificări

§ principiul de bază al unei relaţii ar trebui să fie următorul: nimeni nu îmi datorează nimic, nu datorez nimănui nimic

§ acceptarea faptului că intri voluntar într-o relaţie şi la fel de bine poţi să te răzgândeşti, să ai libertatea de a ieşi din ea în momentul pe care îl consideri oportun pentru tine

§ acceptarea cu recunoştinţă a ceea ce ţi se oferă, fără limitări, compromisuri ori pretenţii

§ oferi spaţiu celuilalt atunci când simte această nevoie, prin urmare accepţi distanţările fără ameninţări, ultimatum-uri sau reproşuri. 

§ 

Material realizat de Alexandra Ionel, voluntar Minte Forte