SSM5 la cald, Ziua 4: Perfecționismul și implicațiile sale, cu Liviu Crișan

A patra zi a Săptămânii Sănătății Mintale l-a avut ca invitat pe psihologul drd. Liviu Crișan, care ne-a vorbit despre perfecționism și implicațiile sale. Publicul a avut ocazia să îl asculte vorbind despre ce înseamnă să fi perfecționist, care sunt costurile și capcanele acestui lucru, dar și ce putem face pentru a combate gândirea și comportamentele de tip perfecționist.

Mai în glumă, mai în serios, Liviu s-a definit pe sine ca fiind „un perfecționist în recuperare” și ne-a arătat chiar cum și-a refăcut slide-urile cu o noapte înainte de prezentare! Prelegerea sa s-a axat pe acel tip de perfecționism care ne împiedică să funcționăm și care poate fi definit ca:

• Fixarea unor standarde foarte înalte, pentru orice fel de sarcini (ex. un proiect școlar - „Totul trebuie să fie 100% perfect”)
• Autocritică severă atunci când persoana își evaluază performanța (orice abatere de la standarde este considerată o dezamăgire față de sine – „O performanță de 90% este egală cu 0.”)
• Aspectul cel mai negativ: persoana se apreciază în mod global (valoarea sa ca om) din prisma performanței considerată imperfectă („Voiam 100% perfecțiune, am obținut 90% perfecțiune. Asta e egal cu 0, deci eu sunt egal cu zero.”)

În continuare, Liviu a făcut o „anatomie” a perfecționistului, descriind cum se poartă, ce simte și ce gândește un perfecționist:

• Are gândire perfecționistă: impune standarde foarte înalte și are reguli rigide. Este sensibil la erori, strict cu sine însuși și cu ceilalți și pedepsește asupru erorile.
• Are comportamente tipice: verifică excesiv fiecare aspect al muncii sale, nu poate delega sarcini, ascunde greșelile în loc să fie onest și încearcă să controleze percepția celorlalți despre sine. Totodată, evită anumite lucruri de teama că oricând ar putea să facă o greșeală, iar acest lucru ar fi insuportabil.
• Are automatisme: Cu timpul, perfecționismul se transformă într-un reflex: este constant nemulțumit, nimic nu e vreodată destul de bun.
• Are o lipsă de încredere cronică: atât în sine, cât și în ceilalți – asta deoarece consideră că dacă ceilalți vor observa că nu este perfect, îl vor părăsi, abandona, sau îl vor desconsidera total.

Cum se naște perfecționismul?

Psihologul a creionat originile perfecționismului, vorbind despre:

• Părinți critici, cu standarde înalte
• Un atașament anxios în copilărie
• Istoria unui abandon (ex. copilul se învinovățește pentru divorțul părinților)
• O școală de elită
• Profesori severi
• Lipsa unui model adecvat
• Recompensele primite pentru comportamentul perfecționist

Odată născut, perfecționismul tinde să se auto-perpetueze din cauză că persoana se mișcă într-un cerc vicios, din care orice ar face, ajunge la aceeași dezamăgire, tristețe, anxietate sau chiar depresie. Cu ajutorul unei diagrame, Liviu a simplificat acest proces și a reușit să ne explice cum:

• (1) Ne setăm standarde înalte (2) pe care nu le putem atinge (eșuăm puțin sub pragul de perfecțiune) (3) pentru ca mai apoi să ne autocriticăm foarte asupru (1) și să ridicăm și mai mult standardele

sau

• (1) Ne setăm standarde înalte (2) pe care le atingem (3) însă desconsiderăm succesul nostru, pe motive cum ar fi: „Asta nu e performanță, oricine ar fi putut.” sau „De fapt nu a fost bine 100%.” (1) și ridicăm și mai mult standardele, pentru a ne demonstra că putem reuși în orice condiții.

„Totuși... Este copleșitor să fi perfecționist”, a anunțat Liviu, după ce a admis că există într-adevăr povești de succes ale unor oameni care nu s-au mulțumit cu o performanță aproape perfectă.

Paradoxl perfecționismului

Acesta se referă la faptul că persoanele perfecționiste consideră că efortul pe care îl depun este direct proporțional cu rezultatul final. Însă de cele mai multe ori nu este așa. Până la un punct, efortul, motivația, standardele înalte și sacrificiile contribuie într-adevăr liniar la „acumularea” performanței. Însă de la un punct încolo, prea mult efort poate să însemne stress, emoții negative, exagerare și suferință, iar asta, inevitabil, va scădea performanța și va periclita succesul. Liviu a sintetizat costurile perfecționismului:

• Stress exagerat
• Program supra-aglomerat
• Performanță redusă
• Creativitate redusă
• Anxietate și depresie
• Relații tensionate cu ceilalți
• Izolare socială
• Șomaj/abandonul studiilor sau al responsabilităților
• Abuz de substanțe

O latură ascunsă a perfecționismului este procrastinarea. Poate nu este intuitiv pentru mulți, însă s-a dovedit că perfecționiștii au mai multe comportamente de autosabotare, prin crearea unor condiții de mediu care să justifice dacă și când o sarcină nu le iese perfect („Dacă aș fi avut mai mult timp, sigur ieșea de 10!”)

Ce e de făcut, atunci?

În primul rând, Liviu ne-a povestit din experiența sa ca terapeut că perfecționiștii nu vor să se schimbe, pentru că ei cred că au ajuns să fie performanți tocmai datorită trăsăturilor lor perfecționiste. Prin urmare, Liviu le cere acestora să deseneze pe un cerc cât de mult le ocupă perfecționismul viața, pentru ca mai apoi să „înghesuie” și celălalte sfere ale vieții lor (familia, prietenii, hobby-urile etc.). Astfel, pacienții își dau seama că pot să reducă din comportamentele perfecționiste și să lase loc și altor lucruri. În cele ce urmează, Liviu ne-a dat câteva sfaturi pentur a învinge tendințele perfecționiste (într-un stil cald și inspirațional):

• Să vedem și nuanțele de gri ale vieții: nu există doar lucruri făcute mizerabil sau lucruri făcute impecabil.
• Să cunoaștem și să aplicăm Principiul lui Pareto: 80% dintre realizări și succes sunt realizate cu 20% din efort. Are rost să investim încă 80% din efort doar pentru a „finisa” performanța și a o ridica la 100%?
• Să căutăm activități care ne determină o stare de „flow”, adică ne captivează doar de dragul activității.
• Să facem unele lucruri contrar față de ceea ce ne dictează perfecționismul – de exemplu, dacă avem tendința de a verifica de 5 ori un text, să îl verificăm o singură dată...și să vedem ce se întâmplă. Am putea fi surprinși să vedem că lucrurile nu vor scăpa de sub control!
• Să ne înconjurăm câteodată de oameni relaxați și să vedem cum e să faci activități fără să insiști ca ele să iasă perfect.
• Să observăm natura, pentru că ea nu are standarde, ea pur și simplu există și ne putem bucura de ea oricând, oriunde. 
  
  
  Ați putea fi interesați și de...
  
  
  • Articolul „Procrastinarea” a site-ului nostru, pe tema amȃnării nejustificate a ȋnceperii unei acţiuni: LINK
  • Articolul„Personalitatea obsesiv compulsivă”, care împarte trăsături cu comportamentul perfecționist: LINK
  • Serviciile de consiliere și psihoterapie oferite la prețuri accesibile prin proiectul nostru Centrul Minții: LINK
  
  

Material realizat de Claudia Găgeanu

SSM5 la cald, Ziua 3: Cum dobândim rezistență emoțională?, cu Aurora Szentagotai

În ziua a treia a Săptămânii Sănătății Mintale, 21 mai, am avut parte de o nouă prelegere din seria prezentărilor organizate de către Minte Forte, susținută de psihologul Aurora Szentagotai. Tema care a trezit interesul clujenilor, făcând sala Media din Biblioteca Județeană „Octavian Goga” arhiplină, a fost „Cum dobândim rezistență mintală?”.

Ce am aflat din această prezentare?

Am aflat că suntem oameni și că în fața tracasărilor cotidiene, a evenimentelor de viață majore și a traumelor suntem concepuți să avem reacții, un răspuns la aceste evenimente percepute ca amenințătoare pentru starea noastră de bine, fizică și psihologică, și pentru care nu avem strategii curente.

Un prim tip de reacție în cazul experiențelor negative este și cel mai răspândit, având o proporție de 35%-65%, este reziliența, care înseamnă capacitatea individului de a-și reveni, „de a merge mai departe” și nu înseamnă lipsa emoțiilor negative.

Un al doilea tip de reacție este cel care presupune reziliență în timp, regăsindu-se într-o proporție de 15%-25%, iar o proporție de 5%-30% reprezintă segmentul de oameni care implică o reacție puternică și cronică, de natură patologică, la evenimente nefaste.

Care sunt sursele rezilienței?

Capacitatea unei persoane de a fi rezilientă ține de factori care nu pot fi controlați, cum ar fi cei biologici și caracteristicile stresorului, în special durata și intensitatea. Ceea ce trebuie să știm este că deși impactul evenimentului nefercit ține și de componenta genetică, precum și de faptul că stresul prelungit scade capacitatea organismului de adaptare, efectul acestuia poate fi compensat. În astfel de momente, persoana trebuie să se concentreze pe factorii care pot fi controlați, pe ceea ce funcționează, având în acest mod o atitudine flexibilă și pragmatică.

Ce caracteristici are o persoană rezilientă?

O persoană rezilientă se diferențiază de alte pesoane prin următoarele caracteristici:

• Are o abordare flexibilă asupra vieții și nu rigidă, iar acest lucru este important, deoarece anumite evenimente din viața fiecăruia nu pot fi prevenite sau controlate.
• Are un mod specific de a vedea lumea prin convingeri sănătoase despre sine, ceilalți și viață.
• Se acceptă pe sine și cu bune și cu rele, și nu ca o sumă a defectelor, ci având capacitatea de a înțelege că efectele nefericite ale unui eveniment nu evaluează calitățile sale ca persoană, fiind vorba doar de un comportament greșit la un moment dat.
• Înțelege că uneori viața nu poate fi schimbată și atunci persoana trebuie să se schimbe.
• Are parte de sprijin social, care oferă un ajutor emoțional și informațional.
• Se înconjoară de emoții pozitive, cultivându-le în mod constant.

Recomandări

• Evitați catastrofarea, iar acest lucru înseamnă să nu vedeți criza apărută ca o problemă insurmontabilă.
• Acceptați schimbarea ca o parte integrantă a vieții.
• Mențineți o imagine sănătoasă asupra propriei persoane.
• Găsiți sens în ceea ce se întâmplă.
• Urmăriți-vă scopurile și dezvoltați-vă pe mai multe domenii.
• Focalizați-vă pe problemele aflate sub controlul dumneavoastră.
• Acceptați ajutorul și susținerea celor apropiați.
• Dezvoltați relații noi.
• Ajutați-i pe alții.
• Reevaluați situația și găsiți părti pozitive.
• Creați momente care generează emoții pozitive.
• Recurgeți la umor.

Ați putea fi interesați și de...

• Articolul „Metode de apărare”, pe tema mecanismelor de coping la care putem apela în fața situațiilor de viață stresante: LINK
• Articolele din secțiunea „Obiceiuri ce mențin sănătatea mintală” a site-ului nostru, cu informații despre cum dieta, exercițiile fizice și meditația ne pot ajuta bunăstarea mintală: LINK
• Serviciile de consiliere și psihoterapie oferite la prețuri accesibile prin proiectul nostru Centrul Minții: LINK

Material realizat de Andreia Iacob.

SSM5 la cald, Ziua 2: Adolescenții și opoziționismul, cu Cristina Mogoașe

Ziua de marți, 20 mai 2014, a adus cea de-a doua prezentare din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale, ediția a V-a, susținută de Lect. Univ. Dr. Cristina Mogoașe pe tema opoziționismului la adolescenți.

Perioada de adolescență este una în care schimbările la nivel fizic și psihic prin care trece adolescentul se reflectă în interacțiunile lui cu părinții, cu persoanele de aceeași vârstă și cu persoanele care reprezintă autoritatea. Publicul format din părinți, adolescenți, persoane care lucrează cu adolescenți și alte persoane interesate de acest subiect a aflat mai multe despre diferența dintre comportamentul unui adolescent tipic și comportamentul unui adolescent cu tulburarea opoziționismului provocator.

Ce este opoziționismul?

• Opoziționismul normal

Comportamentul opoziționist tranzitor este foarte frecvent la copiii preșcolari și la adolescenți. Astfel, adolescentul poate să refuze să se supună autorității, iar acestă manifestare  comportamentală să fie una specifică și/sau tranzitorie. Explicația unui astfel de comportament ia în considerare existența unor circumstanțe neobișnuite (condiții de oboseală, stres, foame, dispoziție proastă/supărare) și ține cont de caracteristicile de dezvoltare (adolescentul nu are abilitățile de a face față unor situații conflictuale, dar cu puțin sprijin acesta îți dezvoltă abilități sociale și de comunicare; de asemenea, este perioada în care se dezvoltă identitatea și independența personală).

• Opoziționismul patologic

Tulburarea opoziționismului provocator este o tulburare mintală caracterizată prin comportamente repetitive și persistente (durează cel puțin 6 luni) de sfidare, ostilitate, necooperare, enervare a persoanelor în poziții de autoritate. Aceste comportamente se întâmplă mai des și au consecințe mai serioase în comparație cu celelalte persoane de vârsta lor. De asemenea, ele interferează cu funcționarea socială, școlară sau profesională, împiedicând adolescentul în a se bucura de experiențe de învățare a unor abilități (ex.: de rezolvare de conflicte). Pentru a vorbi de opoziționism provocator, cel puțin patru din următoarele simptome trebuie să fie îndeplinite (timp de cel puțin 6 luni, precum am menționat și mai devreme):

• Adesea își pierde cumpătul;
• Se ceartă frecvent cu părinții;
• Adeseori sfidează activ sau refuză să urmeze regulile sau cerințele adulților;
• Adesea enervează în mod intenționat pe alții;
• Dă vina deseori pe alții pentru propriile greșeli sau comportamente neadecvate;
• E ușor de iritat, de deranjat sau de enervat;
• Adeseori e furios și plin de resentimente;
• Adesori e disprețuitor și răzbunător.

Deseori acești adolescenți au și alte probleme de sănătate mintală precum depresie, distimie, anxietate, abuz de substanțe. Dacă nu se intervine pentru a trata această tulburare, este posibil să evolueze spre o tulburare mai gravă: tulburarea de conduită (caracterizată prin agresivitate fizică și verbală cu oamenii și cu animalele, distrugerea proprietății, fraudă/furt și violarea serioasă a regulilor).

Care sunt cauzele opoziționismului ca tulburare mintală?

Nu există o singură cauză, ci mai degrabă o multitudine de factori corelați simptomelor de mai sus.

• Cauze biologice

Copiii care au unul dintre părinți diagnosticați cu o tulburare mintală (tulburări emoționale, ADHD, tulburări în legătură cu o substanță) sunt mai susceptibili în a dezvolta opoziționism provocator. De asemenea, fumatul mamei în timpul sarcinii cresc șansele de a avea un copil cu o tulburare de comportament.

• Cauze psihosociale

Adolescentul se poate afla într-o perioadă în care nu știe cum să-și comunice sentimentele, nevoile și părerile, iar procesarea stimulilor nu este încă foarte bine dezvoltată. Un mediu sărac sau un mediu social impredictibil este întâlnit deseori la astfel de adolescenți.

Factori de risc

Există anumiți factori de risc, care prin prezența lor pot crește șansele ca un adolescent să dezvolte tulburarea opoziționismului provocator:

• Factori temperamentali: copii care sunt agitați și care se liniștesc greu;
• Factori familiali: instabilitate și conflict marital, disciplină inconsistentă (reacții neadecvate la comportamentele adolescentului);
• Factori sociali: influența și presiunea grupului de prieteni (la această vârstă adolescenții valorizează mai mult grupul de prieteni, pun mai mult accent pe părerile acestora, considerând că au o percepție similară asupra vieții).

 

Cum se tratează?

Tratamente care funcționează:

• Psihoterapie
• Training pentru părinți
• Training pentru dezvoltare de abilități
• Terapie de familie

Ce pot să fac ca părinte?

• Să aveți în minte că propriile comportamente modelează comportamentele copilului (ex.: dacă țipați la el sau îi faceți des reproșuri, o să învețe să vă răspundă în același mod);
• Începeți să-l tratați ca pe un partener egal, oferiți explicații pentru cerințele pe care le aveți, implicați-l în luarea deciziilor;
• Ascultați perspectiva lui asupra unui eveniment și recunoașteți că ați greșit (toți suntem oameni și e normal să greșim; așa dăm exemplu adolescentului că suntem conștienți și responsabili pentru acțiunile noastre);
• Reflectați asupra modului în care vă raportați la situație și schimbați stilul de gândire irațional/ inflexibil cu unul rațional/flexibil:

1. Dacă aveți momente în care spuneți „Nu mai suport să X...” (ex: să văd dezordinea din camera ta!) de cele mai multe ori asta vă consumă din resurse și nu mai aveți puterea de a interacționa adecvat cu adolescentul. De fapt, dacă vă gândiți mai bine, puteți suporta asta, însă e neplăcut și vreți să găsiți o soluție optimă pentru a rezolva problema.
2. Se poate întâmpla ca adolescentul să facă un anumit lucru neadecvat care nu îi este caracteristic lui. Nu gândiți evenimentul în termeni de „E cel mai rău lucru care se putea întâmpla/Cum ai putut să-mi faci una ca asta/ E groaznic”, ci încercați să treceți dincolo de eveniment și să investigați cauzele. Până la urmă, e destul de neplăcut că s-a întâmplat ceva negativ, însă dorim să ne concentrăm mai mult pe acceptarea, depășirea și remedierea situației.
3. Încercați să nu puneți etichete adolescentului: dezordonat, neastâmpărat, prost, obraznic, etc. El poate ajunge să și le însușească și astfel să se comporte ca atare. Învățați copilul să se accepte necondiționat ca și persoană, subliniind faptul că nimeni nu este bun sau rău în esență, și faceți referire la comportamentele care vă deranjează: lași foile aruncate pe masă, îmi vorbești urât etc.
4. Unii părinți au idei rigide precum „Copilul meu trebuie să mă asculte, doar eu îi sunt părinte!”. De fapt, v-ar plăcea nespus de mult să vă asculte și chiar faceți tot ce depinde de dumneavoastră, dar țineți minte că adolescentul din fața voastră este o persoană diferită și nu putem să controlăm tot ce face.

• Stabiliți de comun acord câteva (nu multe!) reguli clare, simple și aplicabile, precum și consecințele lor. Acestea ar putea fi scrise într-un „contract” pentru a contribui la responsabilizarea adolescentului și la rezolvarea unor potențiale neînțelegeri ce ar putea surveni pe parcurs;
• Încurajați comportamentele dezirabile și oferiți-i alternative; folosiți mai mult recompensa și nu pedepsiți la furie! E recomandat să luați o pauză până vă calmați.
• Nu-l umiliți niciodată, mai ales în public! Faceți diferența între el ca persoană și comportamentele lui. Dacă problemele persistă în ciuda eforturilor dumneavoastră, cereți ajutor.

Cum să îmbunătățim comunicarea dintre noi (părinte-adolescent)?

1. Descrieți starea obiectivă a lucrurilor (ceea ce ai văzut/auzit), fără a interpreta; ca și cum ar vedea o cameră de filmat;
2. Spuneți cum v-ați simțit în respectiva situație fără a blama adolescentul. Sursa emoțiilor noastre stă în interpretarea pe care noi o dăm evenimentelor, nu în evenimentele în sine;
3. Spuneți cum ai perceput/cum ai interpretat situația;
4. Spuneți care e scopul vostru în acea situație (cum anume ați dori să se schimbe situația);
5. Subliniați clar care ar fi beneficiile faptului că celălalt ne-ar ajuta la îndeplinirea scopului (beneficiile trebuie să fie relevante pentru ambele părți).

Ați putea fi interesați și de...

• Articolul „Disciplinarea verbală dură”, pe tema impactului disciplinării verbale dure asupra dezvoltării adolescenților: LINK
• Secțiunea „Ajutor” a site-ului nostru (cu informații despre tipuri de psihoterapii, găsirea unui specialist, diferența între psiholog și psihiatru și altele): LINK
• Serviciile de consiliere și psihoterapie oferite la prețuri accesibile prin proiectul nostru Centrul Minții: LINK

Material realizat de I.M.

SSM5 la cald, Ziua 1 : Recuperarea în schizofrenie, cu Cristian Erdei

Cristian Erdei, medic psihiatru su psihoterapeut, ne-a ajutat să dăm startul și celei de-a V-a ediții a Săptămânii Sănătății Mintale cu o prezentare pe tema recuperării în schizofrenie. Zeci de clujeni de toate vârstele au venit la Biblioteca Județeană Octavian Goga din Mărăști pentru a afla mai multe pe acest subiect, pregătiți cu întrebările lor și tranformând astfel evenimentul într-un real dialog.

Ce au aflat ei?

Cristian a început cu întrebarea: „De ce e atât de puternic acest cuvânt, „schizofrenie”?” Se pare că are legătură atât cu trecutul, când diagnosticul pentru această boală era de „demență precoce”, denotând o condamnare certă, cât și cu prezentul, când reprezentările schizofreniei în mass-media țin de spectaculos și ajung mai mereu să fie stigmatizatoare. Realitatea este, însă, că diagnosticul de schizofrenie poate să însemne foarte multe lucruri, iar evoluția pacienților cu această boală diferă.

Știați că doar 6% din persoanele ce suferă de schizofrenie au un salariu? Dar că mai bine de jumătate din articolele din presa românească pe această temă au un caracter stigmatizator la adresa acestor persoane, asociindu-le cu violența și cu un risc crescut de suicid?

Modelul bio-psiho-social

Cristian a pus de la început accentul pe importanța modelului bio-psiho-social în a înțelege schizofrenia. Partea „bio” este adresată prin medicamentația antipsihotică, însă celelalte două sunt la rândul lor foarte importante. Atenție, nu ca înlocuire a tratamentului medicamentos, ci pe post de completare pentru că, așa cum ne-a spus Cristian, „O boală multifactorială precum schizofrenia are nevoie de un tratament multifactorial.”

Prezentarea a continuat înspre

• Simptomele bolii: acestea includ halucinații, idei delirante, limbaj dezorganizat, comportament dezorganizat sau catatonic, precum și simptome negative precum lipsa voinței sau a interesului pentru viață;
• Debutul bolii (mai rapid la bărbați);
• Epidemiologia bolii: aproximativ 1% din populația generală suferă de ea;
• Evoluția bolii;
• Co-morbidități și complicații, precum consumul de alcool sau droguri, care agravează boala, sau depresia post-psihotică, ce apare cel mai adesea după o internare și în cazul căreia medicația nu e compatibilă cu cea antipsihotică;
• Factorii de prognostic pozitiv versus negativ, inclusiv vârsta debutului, prezența sprijinului social, tipul debutului (rapid sau gradual), cât de precoce a fost tratamentul medicamentos, statutul socio-economic și personalitatea înainte de diagnostic etc.;
• Diagnosticele cu care se confundă schizofrenia, precum tulburarea psihotică acută (un episod psihotic care trece), tulburarea schizofreniformă (un diagnostic de așteptare, durează circa 1-6 luni) sau depresia;
• Tipurile de schizofrenie (paranoidă, catatonică, simplă, hebefrenică, nediferențiată și reziduală);
• Tratament: medicația anti-psihotică, dar și hipnoticele ce ajută somnul, benzodiazepinele contra anxietății adesea resimțite de persoanele cu schizofrenie etc.;
• Recuperare: Atenție! Recuperarea în schizofrenie nu va însemna neapărat vindecare, ci are mai degrabă legătură cu creșterea calității vieții și cu funcționarea socială a persoanelor ce suferă de această boală.
• Factorii predispozanți: de la cei genetici, în privința cărora nu putem face foarte multe, la cei psiho-sociali, ce în schimb îi putem înțelege și adresa (aceștia din urmă includ mame distante sau rejective, sau din contră, mame hiperprotective, tați pasivi și dominați de mame sau absenți; așa-zisa „dublă legătură”, atunci când există mesaje contradictorii între cei doi părinți în casă și deci o comunicare neclară; sciziunea maritală și competiția pentru copil);
• Factorii declanșatori precum stresul, rejecția sau abandonul;
• Factorii de menținere: conflictele interpersonale, consumul de substanțe toxice, izolarea socială;
• Factorii de protecție.

Cristian ne-a dat un exemplu pentru a înțelege mai bine procesul de gândire al unei persoane cu schizofrenie și în ce fel o putem ajuta:

Gândul: „Ceilalți îmi citesc gândurile.”

Emoțiile asociate: Teamă, furie.

Simptomele fizice: Anxietate.

Comportamentul: Izolare.

Reprodus în modelul ABC al terapiei cognitiv-comportamentale, un astfel de proces de gândire ar arăta astfel:

A: Persoana aude un zgomot. B: Persoana se gândește: „E diavolul.” (Noi ne-am putea gândi pur și simplu: „E pisica.”) C: Persoana ajunge să simtă multă anxietate.

Cristian ne-a explicat că intervenția psihoterapeutică poate ajuta mult la nivelul C, în ce privește consecințele unui astfel de mod de gândire.

El ne-a arătat de asemenea cum diferența între o idee delirantă și o alta „normală” ține de gradul de covingere: dacă o bună parte dintre noi credem că ar putea exista extratereștri sau telepatia, e posibil ca o persoană ce suferă de schizofrenie să fie convinsă că acestea chiar există.

Cristian ne-a trasat și legătura între evenimentul declanșator, atribuirile externe și interne pe care le va face persoana în cauză (unde intervin diverse scheme și erori de gândire precum săritul la concluzii și deficitul de atenție) și explicația pe care o va adopta persoana. Explicațiile stabile, personalizate și externe sunt marca persoanelor ce suferă de schizofrenie, datorate lipsei de resurse necesare să admită propriile deficiențe (ceea ce duce la externalizare) și a unei inflexibilități cognitive (o scăzută capacitate de a vedea și accepta idei alternative).

Prezentarea a pus foarte mult accentul pe importanța terapiei cognitiv-comportamentale, dând exemple de intervenții precum experimentul comportamental (bazat pe introducerea îndoielii, a explicațiilor alternative), training-ul de abilități sociale (pentru a învăța persoana cum să critice, cum să ceară o informație, cum să recunoască emoțiile etc.), gestiunea emoțiilor (non-confruntare, non-intruziune), tehnici de rezolvare a problemelor, jocuri de rol, mecanisme de coping (de exemplu, distragerea sau îngustarea atenției). Ședințele de terapie în sine vor consta în terapie individuală, cu familia și de grup, pentru pacienți sau pentru aparținători. Cristian a explicat și importanța dezvoltării psihiatriei comunitare, care pune accentul pe reintegrarea socială și recuperarea pacienților.

Concluziile trase au fost unele optimiste: Prin terapie, în schizofrenie:

1.  Crește aderența tratamentului medicamentos,
2.  Scad recăderile,
3.  Se reduc simptomele cronice și
4. Se reduc simptomele pozitive și se îmbunătățesc cele negative.

Întrebările publicului au fost numeroase și au atins subiecte precum: motivul pentru care schizofrenia se consideră nevindecabilă; existența în România a metodelor de intervenție discutate; profesiile pentru care un medic psihiatru nu și-ar da avizul în cazul unei persoane ce suferă de schizofrenie; componența echipei terapeutice; legătura între durata perioadei fără simptome și probabilitatea unui nou episod psihotic; sau durata episodului psihotic în sine, cu sau fără medicamentație.

Concluzia participanților a fost că a fost un eveniment extrem de bogat în informații, dar care a reușit să transmită o notă de optimism pe un subiect altfel prea adesea stigmatizat și discutat în termenii cei mai negativi.

Mai multe fotografii de la eveniment veți găsi pe pagina noastră Facebook: LINK. Vă așteptăm și la celelate evenimente din cadrul SSM5!

Ați putea fi interesați și de...

• Articolul pe tema „Schizofrenia” pe site-ul nostru: LINK
• Secțiunea „Ajutor” a site-ului nostru (cu informații despre tipuri de psihoterapii, găsirea unui specialist, diferența între psiholog și psihiatru și altele): LINK
• Serviciile de consiliere și psihoterapie oferite la prețuri accesibile prin proiectul nostru Centrul Minții: LINK

Material realizat de S.Ș.