Războiul cu Oglinda
În
prezent, mass-media ne face să ne izbim, inevitabil, de imagini care nu mai
reprezintă doar persoane din proximitatea noastră –rude, prieteni, colegi.
Ajungem să ne comparăm vizual cu străinii de care ne leagă doar rețelele de
socializare, cu vedete și cu imagini modificate în Photoshop. În acest context,
nu e niciun secret că percepția asupra imaginii noastre corporale are de
suferit.
Așadar, am dorit să
căpătăm mai multe informații despre acest fenomen în plină evoluție, de la o persoană
avizată. Ne-am întâlnit miercuri, 23 noiembrie, la Casa Tranzit cu profesor
universitar doctor Aurora Szentagotai. În cadrul prelegerii susținute în cadrul
proiectului Psihoechilibru în fața celor peste o sută de participanți am aflat
cum se manifestă diferit aceste probleme de imagine corporală la bărbați și la
femei, care este perioada în care ele debutează și cum au evoluat ele de-a
lungul istoriei.
Ni s-a prezentat,
de asemenea, conceptul de “fat talk”, mai exact modul în care discuțiile pe
care le avem cu apropiații despre imaginea noastră ne influențează gândirea. Conversațiile în care ne
plângem unii la alții despre cât ne-am îngrășat și programe de mers la sală ,
replici precum „ Arăți
grozav! Ai slăbit!” sau “Nu, mulțumesc, sunt la dietă.” ne amintesc constant că trebuie să fim atenți
la proporțiile corpului nostru.
La sfârșit, doamna
profesor a răspuns întrebărilor publicului despre cum putem ajuta apropiații
care au astfel de probleme și despre cum putem ghida copii să nu ofere
importanță crescută aspectului fizic ci să-și îndrepte atenția spre a cultiva
alte valori care îi pot conduce spre un stil de viață sănătos.
Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu