Cafeneaua cu Suflet: 

Temerile care ne îngrădesc libertatea 

Vineri, 1 aprilie, a avut loc evenimentul Cafeneaua cu Suflet, una dintre activităţile non-formale din cadrul Săptămânii Sănătății Mintale, ediţia a 7-a. De data aceasta am vorbit despre temerile care ne îngrădesc libertatea. Patru grupuri de participanți au trecut pe rând la patru mese de discuții moderate de psihologi, fiecare abordând câte o teamă existențială.

Cu Alexandra Popeanu am discutat despre teama de necunoscut. Am încercat să înțelegem ce înseamnă necunoscutul pentru fiecare persoană și cum se manifestă teama faţă de acesta. Am conștientizat o parte din limitele pe care ni le impune această teamă și am fost provocați să ne gândim cum le putem depăși.

Dumitrița Simion ne-a ajutat să înțelegem ce este intimitatea, ce fel de intimitate se poate crea între doi oameni și de unde apare teama legată de ea. Ne-am gândit la propriile situații în care această frică ne-a împiedicat să ne conectăm și am încercat să vedem cum putem trece peste barierele pe care frica ni le impune.

Răzvan Jurchiș ne-a prevenit de la început că încă nu există o soluție, un tratament pentru a depăși frica de moarte. Ce există însă, și ce ne-a provocat și pe noi să facem, este să ne gândim la soluții pentru a o diminua, folosindu-ne fiecare resursele interioare. Am vehiculat câteva soluții pentru ce-am putea face ca să o acceptăm mai ușor.

Paula Nuțaș ne-a provocat să ne gândim cu ce asociem eșecul. Astfel, am reușit să înțelegem de ce ne este frică de fapt când vorbim de eșec. A fost uimitor să vedem cât de diferite sunt potențialele eșecuri care ne bântuie pe fiecare, dar și foarte reconfortant să ne dăm seama că (aproape) nu există eșec după care să nu ne putem reveni și din care să nu învățăm ceva.

Pentru psihologii care au coordonat discuțiile, a fost interesant să observe cât de diferite s-au prezentat cele patru grupuri și cât de variate au fost direcțiile spre care s-au orientat discuțiile. Contribuțiile participanților la elaborarea subiectelor discutate au fost neprețuite, în special acolo unde au venit din experiențe personale.

Trecând de la necunoscut la intimitate, la moarte și la eșec, ne-am dat seama că toți avem, într-o oarecare măsură, aceste temeri și multe altele. Cu ajutorul lor am evoluat ca specie, ne-am adaptat la mediu și am supraviețuit. Apare însă o problemă în momentul în care fricile nu ne lasă să ne dezvoltăm și ne sugrumă potențialul. Totuși, putem depăși aceste limitări conștientizând prezența acestor sisteme de alarmă în noi și învățând să le folosim conștient, doar în situațiile în care este cu adevărat nevoie de ele.

Natalia Graur, voluntar Minte Forte

Pe gaura cheii la psiholog

Săptămâna Sănătății Mintale a continuat în forță şi joi, cu un eveniment inedit creat de Minte Forte, legat de ceea ce se întâmplă în mod real în cabinetul unui psiholog. Psihoterapeuții de la Centrul Minții au realizat împreună cu voluntarii-actori o simulare de consiliere individuală, una de psihoterapie individuală și o demonstrație de psihoterapie de grup prin lectură.

Prima demonstrație a fost una de consiliere psihologică pe problema amânării sarcinilor (sau procrastinare), în timpul căreia psihoterapeutul Răzvan Jurchiș ne-a oferit o mostră de ghidaj a unei persoane care are nevoie să își organizeze timpul mai eficient și să-și modifice comportamentele de amânare.

A doua simulare, condusă de psihoterapeut Paula Nuțaș, s-a focalizat pe un pacient care se confruntă cu depresie. Paula a subliniat importanța reintroducerii în rutina zilnică a unor comportamente care i-ar putea genera persoanei cu depresie emoții pozitive, aceasta reprezentând primul pas spre ameliorarea simptomelor. Exersarea acestor comportamente este, precum i-a explicat Paula pacientului, asemeni practicării unui sport. Chiar dacă uneori ne vine greu să mergem la alergat, știm că pentru a avea rezultatele scontate, e nevoie să perseverăm.

Al treilea joc de rol a fost reprezentat de o ședință de psihoterapie de grup, condusă de psihoterapeut Ioana Ionicioiu și Adela Mureșan, specialist în literatură, și a implicat un grup de oameni cu anxietate socială. Adela a dat tonul ședinței prin citirea unui pasaj din Viața lui Pi, de Yann Martel, despre frică. Ea a încercat să le arate pacienților cum ne putem ajuta de lectură pentru a ne înțelege și ne confrunta emoțiile negative, cum ar fi frica. Ioana a moderat discuția despre gândurile pe care pacienții le au atunci când simt anxietate. Astfel, pacienții și-au împărtășit poveștile, temerile și gândurile. Ei s-au putut regăsi în relatările celorlalți, având ocazia să remarce că nu sunt singurii care trec prin astfel de stări și, în același timp, să vadă și diferențele dintre ei, care pot consta în moduri și situații specifice în care anxietatea se manifestă.

La sfârșit, psihologii implicați în simulări au răspuns întrebărilor publicului despre diferite aspecte ale psihoterapiei și consilierii. În această parte a evenimentului s-a discutat despre felul în care alegem psihologul potrivit, diferența dintre consiliere și psihoterapie, implicarea emoțională a psihologilor în terapie, durata procesului de terapie etc.

Pentru persoanele interesate să vadă “pe viu” ce se întâmplă la psiholog, recomandăm Centrul Minții, unde prima ședință e gratuită: http://minteforte.ro/activitate/centrul-mintii/.

                                                                                                    Miruna Petrușcă, voluntar Minte Forte

SSM Ziua 3

Simptomele psihologice – dușmani sau prieteni?

 

Cea de-a treia și ultima prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale, ediţia a VII-a, a fost susținută de psihoterapeut și prof. univ. Ștefania Miclea. Ea ne-a vorbit despre cele două moduri în care putem interpreta simptomele psihologice și ne-a arătat cum le putem folosi în favoarea noastră.

Imaginați-vă un om care își vede un prieten bun îndreptându-se cu viteză spre o prăpastie. Evident, reacția lui va fi să-și oprească prietenul de la prăbușire, dar în încercarea de a-l opri, îl va doborî. Îi va face și bine, și rău în același timp. Cam la fel, spune Ștefania Miclea, funcționează și creierul nostru. În momentul în care avem comportamente repetate care ne fac rău, acesta ne va pune piedici, ne va transmite semnale că trebuie să ne oprim. Deoarece creierul nu comunică prin cuvinte, aceste semnale apar sub formă de emoții și stări, percepute de noi ca fiind negative. Acestea sunt simptomele psihologice menţionate la început. Între acestea putem regăsi:

• Scăderea nivelului de funcționare cotidiană: nu mai avem răbdare, chef, suntem irascibili, nu ne mai putem îndeplini sarcinile cotidiene
• Dificultăți de concentrare și de memorie
• Tulburări de somn, de apetit
• Tristețe accentuată
• Frică, etc.

Totuși, aceste simptome nu apar brusc. Ele se instalează treptat, iar dacă nu le băgăm în seamă și nu ne schimbăm atitudinea și comportamentul, se intensifică. În anumite cazuri, acestea duc la tulburări psihice precum: depresia, anxietate crescută, atacuri de panică.

Ne-ar ajuta să înțelegem că emoțiile considerate negative sunt firești, iar eticheta de „negativ” și încercarea de a scăpa de ele ne amplifică starea de frustrare, negativitatea se cumulează până ajungem să clacăm. Ștefania Miclea ne-a mai atras atenția asupra faptului că deși emoțiile „negative” sunt firești, trebuie să existe un echilibru între acestea și emoțiile pozitive. În loc să ne frustrăm pentru că ne simțim vinovați, am putea să ne bucurăm de lucrurile bune care ni se întâmplă, să ne concentrăm și asupra activităților care ne fac plăcere. Asta nu înseamnă să ne ignorăm problemele, ci să echilibrăm importanța pe care o acordăm lucrurilor.

Problema de rezolvat este situația care ne provoacă aceste emoții. Deși stările negative și tulburările ne provoacă durere emoțională puternică, putem să le interpretăm drept simptome și să le folosim în favoarea noastră.  Tocmai de aceea, simptomele psihologice pot deveni motor al schimbării. Ne pot ajuta să înțelegem ce nu facem bine pentru noi.

Ultimul aspect asupra căruia ne-a atras atenția doamna psihoterapeut este faptul că nu putem generaliza rolul de protecție al simptomelor. În anumite situații, simptomele indică o tulburare mai gravă, pentru care ar fi bine să consultăm un specialist care să ne ajute să o tratăm. 

Natalia Graur, voluntar Minte Forte

SSM, Ziua 2 Cooperare sau competiţie – ce ne motivează în relaţii? 

Cea de-a doua prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale - ediţia a VII-a a fost consacrată unei problematici incitante şi de interes general, Cooperarea şi competiţia în relaţii. Vlad Mureşan – psihoterapeut şi doctor în psihologie – şi-a conceput prelegerea în doi timpi, începând cu o definire a cuvintelor-cheie şi continuând cu aplicaţii practice care au vizat nu doar relaţiile de cuplu, ci şi cele sociale, familiale, profesionale.

Cooperarea şi competiţia

            „Câţi dintre voi cooperaţi sau concuraţi într-o relaţie?”. O întrebare simplă, cu un răspuns şi mai simplu. Doar în aparenţă, ne demonstrează Vlad Mureşan. Din perspectivă biologică, evoluţionistă, cooperarea şi competiţia sunt două strategii de dezvoltare prin selecţie naturală.

Cooperarea. O relaţie de tip cooperare funcţionează după schema următoare: din întâlnirea dintre eu şi tu rezultă un noi datorită descoperirii unor scopuri comune şi sprijinirii acestora.

Competiţia. Acest tip de relaţionare presupune două poziţionări posibile.

§  Obţinerea de profit maximal, cu un efort minim: în ecuaţia aceasta contez doar eu, nu şi celălalt.

§  Păstrarea aparenţelor de cooperare: deoarece trăim într-o societate, trebuie să păstrăm aparenţele. În alte cuvinte, într-o competiţie, ne ascundem intenţiile de profit în inconştient, îl păcălim pe celălalt sau, şi mai eficient, ne păcălim pe noi înşine pentru  a părea cât mai „cooperanţi”.

Aplicaţii practice

         Analiza motivaţiilor

         Vlad Mureşan a subliniat faptul că primul pas în detectarea tipului de comportament prevalent într-o relaţie este însăşi analiza motivaţiilor noastre. Astfel, există trei motivaţii posibile:

1.      Orientarea spre momentele plăcute. Este vorba aici de dorinţa de a mă simţi bine, de a avea experienţe pozitive cu alte persoane şi de a mă îndepărta de cele în preajma cărora mă simt rău. Această motivaţie presupune şi faptul că îmi asum responsabilitatea propriei fericiri, fericirea mea nu depinde de un factor extern, ci numai de mine.

2.      Preocuparea pentru imagine sau orgoliulse referă la dorinţa de a fi văzut bine de ceilalţi, de a-mi construi o imagine de persoană bună, frumoasă, interesantă, inteligentă, sociabilă, etc. Intervine aici o discrepanţă majoră între ceea ce sunt şi ceea ce vreau să pretind că sunt. O persoană orgolioasă emite pretenţii de superioritate, drept pentru care va interpreta distanţările celorlalţi ca o „trădare” a „imaginii sale bune”. O consecinţă a frustării unei persoane orgolioase poate fi depresia.

3.      Preocuparea pentru profit este motivaţia care se axează pe acumularea maximă de resurse şi beneficii strict personale, neţinând cont de nevoile celuilalt.

Compromisul

Potrivit lui Vlad Mureşan, compromisul într-o relaţie nu este o veritabilă formă de cooperare. Din contră, această strategie denotă faptul că două persoane doresc două lucruri diferite şi că în final, nimeni nu primeşte ceea ce vrea cu adevărat, lucru care reduce substanţial calitatea relaţiei. În alte cuvinte, compromisul este o luptă foarte politicoasă şi un simptom al incompatibilităţii partenerilor.

Competiţia în relaţiile de cuplu

Această strategie se manifestă în diferite etape ale unei relaţii:

§  Îndrăgostirea: entuziasmul câştigului anticipat, „mă va face fericit / ă”

§  Angajamentul: punctul în care presăm pentru garanţii şi obligaţii pentru ne asigura că am făcut o „afacere bună” şi durabilă

§  Despărţirea: dezamăgirea faţă de profitul aşteptat, relaţia nu mai este profitabilă pentru că aşteptările iniţiale ne-au fost „trădate”

§  Conflictul: intrevine atunci când două persoane au scopuri diferite şi fiecare vrea să profite de celălalt.

§  Respingerea

Pentru a încheia această prezentare într-o notă mai puţin negativă, trebuie spus că nu toate relaţiile sunt sortite unui deznodământ dramatic. Care este soluţia către care a încercat Vlad Mureşan să ne ghideze de-a lungul prelegerii sale? Relaţionarea onestă. Iată schiţate trăsăturile unei relaţii de succes:

§ motivaţia intrării într-o relaţie sunt doar momentele plăcute trăite împreună

§ compatibilităţile între cele două părţi sunt confirmate fără argumente sau justificări

§ principiul de bază al unei relaţii ar trebui să fie următorul: nimeni nu îmi datorează nimic, nu datorez nimănui nimic

§ acceptarea faptului că intri voluntar într-o relaţie şi la fel de bine poţi să te răzgândeşti, să ai libertatea de a ieşi din ea în momentul pe care îl consideri oportun pentru tine

§ acceptarea cu recunoştinţă a ceea ce ţi se oferă, fără limitări, compromisuri ori pretenţii

§ oferi spaţiu celuilalt atunci când simte această nevoie, prin urmare accepţi distanţările fără ameninţări, ultimatum-uri sau reproşuri. 

§ 

Material realizat de Alexandra Ionel, voluntar Minte Forte

Cum putem fi fericiți în secolul XXI?

Oficial, am dat startul celei de-a VII-a ediții a Săptămânii Sănătății Mintale și odată cu aceasta a avut loc prima prelegere din program, susținută de lector universitar doctor Eva Kallay. Am ales să începem săptămâna dedicată conștientizării publicului cu privire la problemele psihologice și menținerea sănătății mintale răspunzând la câteva dintre întrebările care, inevitabil, ne trec tuturor prin minte : Ce este fericirea? Ce ne face fericiți? și, cel mai important, Putem lua decizia de a fi fericiți?

Așadar, ne-am adunat în număr mare, peste 200 de oameni, în sala Europa din cadrul Casei de Cultură a Studenților, pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, răspunsuri bazate pe cercetări științifice de ultimă oră. Atmosfera a fost una destinsă, în ton cu subiectul principal al prelegerii, Eva Kallay reușind să mențină zâmbetul pe buzele participanților de la începutul şi până la sfârșitul prelegerii.

Am aflat că nu putem fi constant fericiți, într-o stare permanentă de extaz, ci că ar fi de dorit să urmărim atingerea unei stări de mulțumire față de noi înșine şi faţă de cei din jur. Totuși, emoțiile negative au și ele un rol adaptativ și e bine să le conștientizăm și să le tolerăm, în loc să depunem efort pentru a le ascunde cât mai bine. Gestionarea eficientă a acestui amalgam de emoții pozitive și negative ne ajută să ne menținem acea stare de bine care ne sprijină în a fi mai productivi zi de zi.

Am discutat despre cum se schimbă regulile în menținerea stării de împlinire atunci când suntem mereu în contact cu cei din jur prin intermediul tehnologiei, când avem de făcut zeci de alegeri zi de zi, când suntem bombardați cu informații și când trebuie să depunem un efort considerabil pentru a fi mereu la curent cu ultimele noutăți din domeniul carierei noastre. Relațiile de calitate cu cei din jur (nu neapărat nivelul cantitativ) și o viață cu sens și semnificație rămân în topul lucrurilor care ne indică faptul că suntem pe drumul cel bun. De asemenea, ne ajută să încercăm să rămânem mereu flexibili în confruntarea cu schimbările din mediu și să ne urmăm scopurile și drumul propriu fără a ne compara cu cei din jur.

Concluzia acestei întâlniri a fost aceea că putem ajunge la stările de mulțumire și de fericire prin urmărirea atingerii propriului nostru potențial și a obiectivelor personale, fără a ne măsura reușitele și eșecurile cu ale celorlalți.

                                                               

Petrușcă Miruna, voluntar Minte Forte

My EVS life in Romania

I lived in Romania for the last six months. During this period I had a lot of activities. One of these activities implied going to a psychiatric hospital together with my colleague Cassy. The first time I went there it was hard for me, because it brought back bad memories, but after I got used to all this it was really great, because we could share, talk and play with the children. In general, we don’t work with the same children every week, but sometimes, when we have children with several disabilities, they stay longer and we can see their evolution, and that’s quite awesome! I remember there was a boy, about 15 years old, and at the beginning he was silent, but after a few days he started to talk and smile.

A second activity implied helping to organize an event about psychology. Just a few days after we arrived in Romania, we were able to help organize an event about lifestyle. It was really great, because the group asked me to help them create posters. Also, this event was very interesting. But now it’s just to help to organize the accommodation and the event it’s in Romanian so I don’t understand anything.

The third activity was to create a video about mental health. It was interesting, but rather difficult. We had to choose the good scene, the music, to record the voices and to use the Windows Movie Maker program and it wasn’t that easy to use this software. We also had to create a poster to promote the video and next month we start the promotion.

I also organized some activities based on my personal projects. The first was related to music therapy. I organized some activities in the psychiatric hospital, where I concentrated on the therapeutic effect of music and musical instruments. It didn’t go too well because, in my opinion, it didn’t have the effect I expected and sometimes it’s really hard to motivate the children. The second project implies the scouts here in Cluj. We meet every week for activities and discussions. For example, last week, we had a debate about sexual education. I also organize every month, for my scout colleagues, a movie evening followed by a discussion on a preset psychological topic. The third project was about how to act in first aid situations. Together with Cassy we initiated some people of Minte Forte into how to react in different first aid situations (discomfort, unconscious but breathing victim, unconscious and not breathing victim, burnt victim, cuts). And my last personal project was to organize a discussion in French, a sort of informal language learning activity.

During my stay in Romania I had two trainings. The first was an after arriving training, where there were twelve different nationalities involved. During the day we had the trainings about the EVS, and in the evening we shared some good moments in a club where we could dance, talk and have some drinks. Also, we had a cultural night to discover different cultures. It was awesome! But there were fifty-six persons and it was really hard for me to share with them and at times I felt lost and alone. The second training was quite better for me because we were only twenty-four persons and we were a closed group, so it was easier for me to share with the others. I met really good people and I kept good relations. For example, next week a friend from Arad will come and visit me.

But my life it’s not only about activities and training. Sometimes I’m going to town in Cluj to have a beer and discuss about subjects such as politics or society.  Or I meet with my mentor, with Cassy or other friends. Sometimes I go with Cassy to the city centre just for a walk or to shopping. But my favorite activity is just chilling in my room and watching tv-series on my computer. I’m not an energetic person!

Now we’re in December. When I arrived I felt very motivated, but after a few months the life was beginning to get hard. It was hard to share my space with other people and to handle different problems, like when I lost my wallet twice in the same weekend. But when I started the meetings with the scouts I begun to feel more motivated and I smiled again. The Sinaia trip where I got to meet the other volunteers and make friends contributed as well to my motivation. In November, there was a terrorist attack in France and now the situation is really bad. Our government decided to ignore human rights just to preserve the security, so I started to ask myself if it wouldn’t be better to stay in Romania after my EVS. But I miss my friends and my family, so I think I will go back to France in the end.

Simon

EVS CLUJ-NAPOCA 2015

After one year since my first visit to Romania, I came back. This time I came to Cluj and I must confess I was very excited to visit this city and begin my activities. Although at first the language was a barrier for me, in time I got used with the language and now everything’s quite OK. I realized that I learned Romanian without giving it too much thought, while working and hanging out with my Romanian friends. It was a faster way of learning and this method, namely learning while having fun, works best for me!

But, apart from that, I keep a notebook for English and Romanian words for whenever I need help. Plus, when I learn a new word, I try to write it down in my notebook. I find this to be a very good reminder method. I realize that I’m making a progress when people talk to me in Romanian and I can understand the questions and I am able to answer or speak more easily. But I think I like it best when someone else tells me about my progress. It is such a nice thing to hear! During the last 7 months, I worked in a psychiatric hospital with children and teenagers. Together with my colleague, I prepared various activities for them, such as drawing, painting and different games. Each moment I get to spend with them is perfect and I’m very happy to help them and share my happiness. I love it!

I also got to work with children with disabilities in a very nice day care center. I did several activities with them and they are very nice! The children are so patient and they are very motivated and happy! I love to work with them for my personal project and I find all this to be quite perfect for me!

Sinaia! I went to Sinaia for my first training. We were 60 volunteers from 12 different countries who met there. It was such a big group! Nonetheless, everyone was talking to everyone, there were no small groups because all those present wanted to talk and get to know the other volunteers. This was a really interesting experience for me. 

Everything during that training was so nice! The trainers, all the volunteers, the party, the discussions…! For the training have been divided into two groups because it was easier for the trainers and for the volunteers to learn was needed. But, during the breaks it was like in school: the bell rang and you got to go and meet with your friends. We were sixty friends with something to say all the time. There were a lot of jokes! During the 1^st week, I met some amazing people, I had an amazing time and everything was in fact amazing! 

The 1^st week after that training there was the UNTOLD festival in Cluj, so I decided to go together with some friends whom I met in Sinaia. I went with four of my friends. We were five friends from three different nationalities enjoying the long nights of this big festival! It was a crazy weekend. So of course I decided I will come back next year for the UNTOLD! How I can miss it?

The conclusion is that my work here was nice. I'm so happy about my personal project, Rubicklub (the activities at the psychiatric hospital), the unforgettable encounters with children, and all the other amazing moments that I got to enjoy while doing my work here! It's a shame SEV volunteering is not a full time job! 2015 is almost at an end and we are in December and I saw snow only once! What are you doing snow? I’m waiting for you!

   

                                                                                                                                                       CASSY