SSM 6, Ziua 1: Recuperarea în tulburările bipolare cu Cristian Erdei

Prima zi a Săptămânii Sănătăţii Mintale, ediţia a V-a, a fost deschisă de prelegerea dr. Cristian Erdei, medic specialist psihiatru şi psihoterapeut, în prezenţa unui public neaşteptat de numeros. Prezentarea a avut ca fir roşu punctarea particularităţilor evolutive ale tulburărilor afective bipolare şi modalităţile de intervenţie medicamentoase şi psihologice pentru acest tip de afecţiune.

Ce este o tulburare afectivă bipolară (TAB)?

Având în general ca vârstă de debut intervalul 20-30 de ani, tulburările bipolare se caracterizează prin alternarea a două episoade emoţionale opuse (de unde şi denumirea de bipolaritate): episodul depresiv, episodul maniacal, episodul hipomaniacal, episodul mixt (trecerea de la manie la depresie şi invers).

·       Episodul depresiv presupune o perioadă de tristeţe îndelungată (minim 2 săptămâni),  cu insomnie sau hipersomnie (starea de somn prelungită), anxietate, lipsa de speranţă, simptome somatice precum instalarea oboselii, scăderea sau creşterea în greutate.

·       Episodul maniacal se instalează brusc, şi se manifestă prin: o stare euforică (nemotivată raţional, de cele mai multe ori); locvacitate; insomnie (un pacient maniacal putând să doarmă 1 ora pe noapte timp de câteva luni); focusare pe proiecte grandioase, riscante, prin urmare imposibil de finalizat; stimă de sine exacerbată, aroganţă; apetit sexual exagerat.

·       Episodul hipomaniacal reprezintă un episod maniacal de o intensitate mai mică, în care pacientul se simte într-o stare de graţie. Acest tip de episod întreţine o  legătură îndelung studiată cu creativitatea la artişti şi scriitori celebri  precum . Cu toate că pacientul resimte o stare generală de bine,  tratamentul medicamentos şi monitorizarea sunt vitale şi în această fază, care poate fi urmată de episodul depresiv din cauza epuizării energetice pe care o presupune.

·       Episodul mixt  se caracterizează prin suprapunerea ori alternarea episodelor depresive şi maniacale, lucru care le face impredictibile şi greu de tratat din punct de vedere medicamentos.

 

Care sunt cauzele tulburărilor bipolare?

Deşi specialiştii nu au ajuns la un consens unanim în ceea ce priveşte cauzele dezvoltării tulburării bipolare, se poate spune că aceasta nu este o boală  strict genetică (cu toate că o persoană cu un părinte bipolar are 25 % , respectiv 50%  pentru doi părinţi suferind de aceeaşi afecţiune), ci mai degrabă una multifactorială: factorilor de risc de genetici li se adaugă cei de mediu sau experienţiali (ex. respingerea sau abandonul) la o vârstă fragedă poate funcţiona ca un element declanşator – trigger – al tulburării).

 

Cine este predispus la dezvoltarea tulburării bipolare?
Spre deosebire de depresie care este de două ori mai frecventă la populaţia feminină, tulburarea bipolară afectează bărbaţii şi femeile în mod egal. Debutul tipic al tulburării are loc între 20-30 ani, existând şi un debut tardiv, la 40-50 ani, fiind de cele mai multe ori asociat şi altor boli psihice şi somatice.
Dacă înainte se înregistrau 8-10 episoade în ciclul unei vieţi, recent s-a observat o creştere a numărului de episode depresive sau maniacale (aproximativ 4 pe an) – rapid cycling – şi declanşarea tulburării la vârste tot mai fragede, 15-17 ani.

Care sunt etapele recuperării în tulburările afective bipolare?

În acest sens, Cristian Erdei a enunţat trei faze ale recuperării la persoanele bipolare:

·       Recuperarea sindromală

·       Recuperarea simptomatică

·       Recuperarea funcţională

Care sunt modalităţile de tratare?

I. Tratamentul medicamentos

Cum am menţionat mai devreme, tratamentul medicamentos este obligatoriu în cazul tulburărilor bipolare, urmând a fi administrat în funcţie de episodul prin care trece pacientul:

·       Timostabilizatoare: medicamente stabilizatoare ale dispoziţiilor, care au ca efect menţinerea emoţiilor în echilibru, pe o linie mediană.

·       Antidepresive

·       Antipsihotice: este bine ca pacientul să ştie că medicamentele antipsihotice nu se prescriu doar în cazurile de schizofrenie; existe episoade în tulburările bipolare care sunt însoţite de psihoze (pierderea contactului cu realitatea). Astfel, un episod psihotic la un pacient maniacal poate duce la delir paranoid (ex. “Cineva mă urmăreşte pentru a-mi fura secrete de tot felul.”), iar la unul depresiv, la delir de vinovăţie, de ruină (ex. “Oamenii din Africa mor de foame din cauza mea.”).

·       Benzodiazepine: medicamente cu proprietăţi anxiolitice, sedative, anticonvulsive, şi de relaxare a muşchilor (pentru rezolvarea problemei insomniilor).

 

II. Intervenţii psihologice

Terapia cognitivă  arată că schemele maladaptative bipolare sunt foarte asemănătoare cu cele omnipolare. Fiecare dintre noi formează scheme maladaptative precoce, adică îşi crează postulate de tipul: “Sunt de neiubit.”, “Sunt prost/proastă.”, etc. Acestea sunt menţinute şi la vârsta adultă din cauza unor erori cognitive, ca de pildă: distorsionarea realităţii, concentrarea pe elemente negative, personalizarea (“eu sunt de vină că...”).

Terapiile emoţionale, la care se adaugă tratamentului medicamentos, pot fi aplicate simultan:

·       Terapia interpersonală: accentul se pune pe comunicarea cu cineva din familie sau cu o persoana apropiată care poate să o facă pe persoana diagnosticată cu tulburare bipolară să conştientizeze că trece printr-un episod maniacal.

·       Terapia familială: impactul unei astfel de tulburări în sânul familiei este evident. Dacă familia nu este informată în legătură cu  implicaţiile unei astfel de afecţiuni, pot apărea atitutidi precum respingerea, neînţelegerea, hipercriticizmul, sau chiar autoculpabilitatea părinţilor. De aceea, este foarte important ca persoanele apropiate să ştie că dezvoltarea tulburării bipolare nu se datorează lor, că aceasta presupune o cronicizare. Familia poate participa chiar în procesul de monitorizare a persoanei afectate de această tulburare, îi poate oferi un feekback raţional, neutru care să nu-i genereze alte emoţii negative, sau poate ajunge la o mai bună gestionarea a stresului prin comunicare.

·       Terapia de grup: este foarte eficientă, deoarece prin constituirea unor grupuri cu simptome asemănătoare, se poate ajunge la scăderea stigmatizării şi a izolării (“există persoane care se simt ca mine”) sau la rezolvarea unor conflicte.

 

·       Terapia suportivă: se aplică mai degrabă la pacienţi cronici, prin încurajări şi mici rezolvări de probleme.

Articol realizat de Alexandra Ionel,

 Voluntar Minte Forte