marți, 23 aprilie 2013

SSM4 la cald, Ziua 1: "Cum putem învinge timiditatea?” cu Cristian Erdei

Prima zi a Săptămânii Sănătății Mintale, ediția a IV-a, a adus și prima prezentare sau, după spusele vorbitorului, psihoterapeutul Cristian Erdei*, primul dialog cu publicul clujean. Tema discuției a fost ”Cum putem învinge timiditatea?”, iar Cristi a reușit să explice celor prezenți ce înseamnă fobia socială, ce simptome prezintă ea și cum se diferențiază de alte afecțiuni pornind de la exemple concrete. El a reușit să explice care sunt factorii de risc din copilărie care pot predispune o persoană la dezvoltarea unei astfel de fobii (critici constante în familie, părinți hiperprotectivi, atenția sporită acordată părerii celor din jur), dar și mecanismul de formare a gândurilor ce stau la baza fobiei sociale. Prezentarea nu a evitat însă subiectul tratamentului, Cristi punând accentul nu pe medicamentație – care e doar un compromis ce nu tratează problema – ci pe psihoterapie. Un training de abilități sociale, în care tehnica de video feedback să fie centrală, ne-a explicat el, va permite fobicului să își observe propriul comportament și să îl schimbe. Cristi ne-a învățat de asemenea cum comunicarea asertivă cu cei ce suferă de fobii sociale și nu numai va scădea riscul supărărilor, chiar dacă nu îl va înlătura complet.
Întrebările publicului s-au întrețesut cu prezentarea și au atins subiecte variate. Cei prezenți au dorit să afle despre ajutorul ce poate fi acordat în cazul persoanelor ce au suferit o traumă, despre impactul defectelor proprii văzute prin ochii altora, despre rolul suportului social pentru fobicul social și metode de a-l ajuta, despre explicațiile ce pot veni dinspre teoria evoluționistă în privința fobiilor sociale, dar și despre ce înseamnă ”normalitatea” și care sunt emoțiile pe care e bine să le avem în prezența altora. Cristi ne-a explicat cum să navigăm între nevoia de a da încurajări realiste și cea de a fi fermi atunci când avem de-a face cu o persoană ce suferă de fobie socială. În același timp și pentru a încheia pe un ton optimist caracteristic, el ne-a reamintit că prea adeseori reacționăm în fața necunoscutului cu anxietate, când am putea să o facem și cu curiozitate și dorință de autocunoaștere J
*Cristian Erdei este psihoterapeut și moderatorul emisiunii S.O.S. Terapeutul de Serviciu difuzată de luni până joi de la ora 22:00 pe Look TV.

Mai multe fotografii se găsesc pe pagina noastră de Facebook aici.
Material realizat de S.Ș.

vineri, 19 aprilie 2013

Vă invităm la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Sănătății Mintale în perioada 22-28 aprilie 2013

Asociația Minte Forte Cluj-Napoca organizează cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Sănătății Mintale în perioada 22-28 aprilie 2013

Inițiativa urmărește să contribuie la educarea pe tema sănătății mintale și a metodelor de prevenție și de tratament a problemelor de sănătate mintală în rândul populației clujene. În plus, evenimentul are ca scop reducerea nivelului de stigmatizare asociată legată de astfel de probleme, precum și creșterea gradului de informare cu privire la serviciile de sănătate mintală disponibile în municipiu.
 
În 2013, evenimentele propuse publicului clujean cuprind 4 prelegeri, 4 ateliere de dezvoltare personală, un eveniment non-formal (Biblioteca Vie), un recital și o prelegere pe tema efectelor terapeutice ale muzicii și o piesă de teatru. Biblioteca Vie este evenimentul inovator al ediției de anul acesta și constă într-un dialog între participanți și persoanele-“cărți vii” care au ales să-și împărtășească poveștile despre problemele psihologice cu care s-au confruntat: depresie, atacuri de panică, consum de substanțe etc. Evenimentele beneficiază de colaborarea unor psihologi, psihoterapeuți și medici psihiatri de renume în Cluj, toți dornici să ajute participanții să-și îmbunătățească cunoștințele atât despre menținerea sănătății mintale cât și despre optimizarea psihologică. Intrarea la evenimente este liberă în limita locurilor disponibile.

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII SĂNĂTĂȚII MINTALE
 
Prezentări

Luni, 22.04, ora 18:00 Cum putem învinge timiditatea? – psihoterapeut Cristian Erdei
 
Marți, 23.04, ora 18:00 Insomnia și alte probleme de somn – medic psihiatru Bogdan Voinescu
 
Miercuri, 24.04, ora 18:00 Două chipuri ale anxietății – psiholog Aurora Szentagotai
 
Joi, 25.04, ora 18:00 Depresia și suicidul – medic psihiatru Doina Cosman
 
Loc de desfășurare: Casino – Centru de Cultură Urbană, Parcul Central

Ateliere

Sâmbătă, 27. 04
 
Ora 10:00 Fericirea – traseu sau destinație? – psiholog Adelina Mureșan
 
Ora 14:00 Boala mintala in familia mea – psihoterapeut Mădălina Sucală
Duminica, 28.04
 
Ora 10:00 Autocunoaștere prin psihodramă – psiholog Simona Iordăchescu
 
Ora 14:00 Hărțuirea în copilărie – cum pot să-mi ajut copilul? – psiholog Alina Cosma
 
Loc de desfășurare: Facultatea de Teologie Romano-Catolică Cluj, str. Iuliu Maniu, nr. 5, etaj 2
 
Înscrieri prin email la dezvoltare.personala@minteforte.ro în limita locurilor disponibile.

Eveniment non-formal

Vineri, 26.04, ora 17:00 Biblioteca Vie
 
Loc de desfășurare: Centrul British Council, str. Arany Janos, nr. 11
 
Înscrieri prin email la dezvoltare.personala@minteforte.ro în limita locurilor disponibile.

Recital și prezentare

Sâmbătă, 27.04, ora 19:00 Efectele terapeutice ale muzicii – recital și prelegere
Interpreți: Dana Caraiman, Andrada Jucan, Florentin Mărginean și
Psiholog Rodica Balteș
 
Loc de desfășurare: Cafeneaua Piano Cazola, str. Virgil Fulicea, nr. 3

Piesă de teatru

Duminica, 28.04, ora 18:00 Omul și cercul – Teatrul Liber Imago
Loc de desfășurare: Casa Tranzit, Aleea Scărilor, nr. 16

vineri, 12 aprilie 2013

Primul eveniment de informare organizat de Centrul Minții împreună cu FSEGA


ASOCIAŢIA MINTE FORTE
împreună cu
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI GESTIUNEA AFACERILOR

vă invită la o prezentare și o discuție liberă despre prevenirea și tratamentul problemelor de sănătate mintală. Această prezentare este inclusă in programul de educație și informare din cadrul proiectului Centrul Minții.

Psihoterapeutul Aurora Szentagotai  va fi alături de noi pentru a ne informa și pentru a ne răpsunde la toate intrebările cu privire la:
·         Ce inseamnă să mergi la psiholog;
·         Ce sunt tulburările psihologice și cum pot fi ele prevenite și tratate;
·         Ce tipuri de tulburări psihologice există;
·         Stigmatizarea persoanelor care prezintă tulburări psihologice – o problemă a societății actuale.

Acest eveniment va avea loc vineri, 12.04.2013, ora 17.00, la sediul Facultății de Stiințe Economice și Gestiunea Afacerilor, Str. Teodor Mihali, Nr. 58-60, sala 036.


joi, 21 martie 2013

Organizează-te, investești timp ca să câștigi timp!

Minte Forte vă invită la

Atelierul de dezvoltare personală ,,Organizează-te, investești timp ca să câștigi timp’’ organizat de Minte Forte în colaborare cu Iulia Săvuțiu, trainer. Întâlnirea va avea loc joi, 28 martie, începând cu ora 18.00, la Turnul Croitorilor. Înscrierile se fac pe adresa de mail dezvoltare.personala@minteforte.ro până în data de 27 martie. 

Iulia Săvuțiu – trainer, specialist resurse umane cu peste 6 ani experiență în domeniu, psiholog prin formare, antreprenor în dezvoltare și, mai ales mamă și soție împlinită în viața de familie.
Iulia se ghidează după principiul “ În viață, totul e să nu-ți pară rău de ce ai făcut!”, ceea ce o ajută să facă totul cu pasiune, în baza propriilor valori și cu responsabilitate, folosindu-se la maxim de eficiența creditului pe care il acordă viața în fiecare zi: cele 86.400 secunde în care să fie cea care vrea să fie. 
Sub moto-ul "Organized minds make successful people", Iulia ne va învăța că investind timp, putem câștiga timp, eficiență, echilibru și împlinire în viața noastră  prin abordarea temelor:
  • Organizarea - premisă a dezvoltării minții, echilibrului și eficienței
  • Modelul : valori → obiective → acțiune → rezultat → follow-up
  • Rețeta echilibrului în viața mea
  • O zi din viața mea: modele de time management

Vă așteptăm!


luni, 18 martie 2013

Participăm la evenimentul de lansare a serviciilor Asociației “Există viață după doliu!” la Cluj

Pe 19 martie 2013, Minte Forte participă la evenimentul de lansare a serviciilor Asociației “Există viață după doliu!” la Cluj.

Anunțul complet:

"Invitație: pe 19 martie lansăm serviciile terapeutice din Cluj

Începând cu luna martie 2013 și clujenii pot beneficia de consiliere psihologică gratuită în perioadele cele mai grele ale vieții, pentru că Asociația “Există viață după doliu!” are de acum filială și în Cluj!

club lectura

Toți cei interesați de tema “Sănătatea familei în perioada de doliu” sunt invitați să ia parte la întâlnirea publică găzduită de Biblioteca Județeană “Octavian Goga” marți 19 martie 2013, între orele 17.00- 19.00, la sediul din Calea Dorobanților, nr. 104.

Participarea este gratuită şi numărul de locuri este limitat. Detalii și înscrieri la: contact@existaviatadupadoliu.ro sau 0742.30.10.40 sau completand acest FORMULAR DE INSCRIERE

Întâlnirea va cuprinde informații utile despre:

a. Familia în perioada de doliu. Ce alternative terapeutice există în Cluj Napoca și cum puteți beneficia gratuit de ele- Iulia Savos, psihoterapeut

Invitat special: Organizația Minte Forte - vom afla mai multe despre proiectele ce privesc gestionarea cât mai eficientă a stresului și a evenimentelor de viață negative.

b. Beneficiile terapiei prin lectură. Simona Pintea (voluntar) va citi poveşti terapeutice menite să faciliteze găsirea de noi semnificaţii pentru pierdere.

Sunteţi aşteptaţi cu drag şi cu surprize plăcute!"

Mai multe detalii despre eveniment aici.

marți, 12 martie 2013

Am lansat Centrul Minții!



Pe 11 martie 2013, am lansat cel mai nou proiect al nostru, „Centrul Minții – consiliere psihologică şi informare în sănătate mintală”. Centrul Minții oferă două tipuri de servicii:

  • consiliere psihologică accesibilă grupurilor dezavantajate socio-economic din Cluj-Napoca şi
  • educaţie gratuită în prevenirea şi tratamentul problemelor de sănătate mintală publicului larg.
O echipă formată din cinci membri Minte Forte și zece psihologi vor lucra împreună pentru a ameliora capacitatea clujenilor de a face față problemelor de sănătate mintală și a le creşte gradul de informare cu privire la acestea. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă iniţială de un an între martie 2013 – februarie 2014, cu obiectivul pe termen lung de a-şi permanentiza activitatea. Atât serviciile de consiliere, cât și cele de informare vor fi oferite la sediul Minte Forte de pe strada Rene Descartes, nr. 6, etaj I.

Lansarea coincide cu startul Săptămânii de Conștientizare a Creierului (11-17 martie), o campanie globală pentru creșterea gradului de informare cu privire la progresele realizate în cercetarea creierului.

Detalii despre proiect

În sfera serviciilor de consiliere psihologică vor intra evaluarea, propunerea și implementarea unui plan de intervenție, precum și monitorizarea progresului beneficiarilor. Se va oferi atât consiliere individuală, cât și de grup. Ședintele de consiliere vor fi oferite în schimbul unei contribuții de 10RON/ședință. Programările pentru consiliere se vor face individual prin telefon la numărul 0743 568 525 sau prin email la adresa consiliere@minteforte.ro.

Informarea pe teme de sănătate mintală se va realiza prin materiale informative în format fizic sau electronic, prin îndrumarea publicului inspre serviciile de sănătate mintală potrivite nevoilor lor, dar și prin evenimente publice precum seminarii, proiecții de film, prezentări etc. Ședintele de informare vor fi gratuite. Mai multe detalii despre oportunitățile de informare pe teme de sănătate mintală oferite de Centrul Minții se pot obține la numărul 0743 568 525 sau prin email la adresa informare@minteforte.ro. 

Mai multe detalii vor fi postate pe site-ul nostru http://minteforte.ro. 

Poze de la conferința de presă cu ocazia lansării Centrului Minții:




luni, 4 martie 2013

Concurs articole - Regulament




Asociaţia Minte Forte lansează un concurs de articole 
pe teme de sănătate mintală pentru informarea comunităţii. Concursul se adresează studenţilor dornici să îşi transforme cunoştiinţele în domeniul psihologiei în materiale de educare 
şi informare a publicului larg. 

Criterii de evaluare articole: 

  1. Corectitudine ştiinţifică (pondere 35%);
  1. Limbaj de interfaţă (pondere 35%);
  1. Utilitate (pondere 25%);
  1. Originalitate/creativitate (5%).
          Perioada de desfăşurare
Concursul se desfăşoară în perioada 1 – 31 Martie 2013.

          Înscrieri
Sunt invitaţi să participe studenţii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la nivel licenţă şi master, zi şi IDD. Pentru a intra în concurs, participanţii trebuie să redacteze un articol pe o temă de sănătate mintală de maxim 2 pagini (aproximativ 1000 de cuvinte, spaţiat la un rând), adresat comunităţii. Articolele se pot trimite pe adresa contact@minteforte.ro până la data de 31 Martie 2013 (documentul salvat sub forma nume_prenume.doc, iar la subiect se mentioneaza "concurs articole"). Articolele vor urmări informarea publicului larg pe teme de interes pentru acesta. Spre exemplu, articolele se pot referi la informaţii generale despre depresie (cauze, simptome, tratament), dar şi teme mai specifice cum ar fi consumul de substanţe în rândul adolescenţilor, managementul emoţiilor, importanţa somnului în învăţare sau teme de educaţie pentru sănătate.

          Evaluarea articolelor
Articolele trebuie să conţină informaţii validate ştiinţific, să fie prezentate într-un limbaj de interfaţă pe înţelesul comunităţii, să fie utile celor care caută informaţii  în domeniul sănătăţii mintale şi să fie, pe cât posibil, inedite. Articolele vor fi evaluate de o comisie Minte Forte, cu sprijinul: drd. Amalia Ciuca, drd. Daniela Dumulescu, drd. Alisia Mureşan, drd. Raluca Lucăcel şi Paul Lucian Szasz.

          Premii
Cele mai bune trei articole vor fi premiate în cadrul Săptămânii Sănătăţii Mintale, eveniment organizat în perioada 22-28 Aprilie 2013. Premiile vor consta în cărţi de psihologie, diplome, dar şi posibilitatea implicării pe viitor în diverse activităţi în cadrul Organiţiei Minte Forte. De asemenea, cele mai bune articole vor fi publicate pe site-ul www.minteforte.ro.

Mai multe detalii despre concurs pot fi obţinute la adresa contact@minteforte.ro. 

Update, 21 aprilie 2013: Iata si rezultatele concursului de articole:
Vâjâean Cristina - Premiul I 
Blidaru Ligia - Premiul - II 
Ibănescu Andreea - Premiul III 

Felicitări!