Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Minte Forte a organizat împreună cu Habitat for Humanity Cluj
un eveniment educativ cu tematica Relații
de cuplu. A fost o întâlnire dedicată familiilor partenere Habitat Cluj și
s-a desfășurat în incinta Cinema Mărăști. Evenimentul a avut loc în cadrul
proiectului Centrul Minții. A fost prezentat de Diana Dascălu și susținut de psihiatrul
Cristian Erdei. De la început, Cristian Erdei a definit activitățile care urmau
ca „dialog și nu teorie medicală abstractă”. Punctele pe care s-a pus accent au
fost:
§ etapele unei relații de cuplu (etapa de simbioză, etapa
de diferențiere, etapa de reconciliere, etapa transformării, etapa altor
cicluri ale vieții);
§ „componentele” iubirii – prietenia și îndrăgostirea;
§ desființarea unor mituri precum „Dacă iubim suntem
geloși”;
§ probleme care apar în viața de cuplu (neîncrederea,
abuzul fizic, amestecul rudelor, criticismul, dezechilibrul puterii,
infidelitatea emoțională și fizică, minciuna, sexualitatea, comunicarea
ineficientă).
Pe lângă cererea adresată participanților de a veni cu exemple din propria
căsnicie pentru diferite puncte de discuție, lucru care i-a antrenat pe
participanți, Cristian Erdei a propus și câteva exerciții precum desenarea unei
case de către cupluri folosind aceleași pix și foaie sau exerciții pentru testarea
încrederii în celălalt.
Spre final, Cristian Erdei a condus discuția către soluții și tehnici de rezolvare a problemelor. Acestea au inclus: schimbul comportamental, „carnetul și creionul” (fiecare partener ar trebui să noteze lucrurile pe care nu i le poate spune celuilalt în momentul în care le simte, evitând refularea), ascultarea empatică, solicitarea directă, timpul de detensionare, love-day (câteva ore în care unul dintre parteneri îndeplinește o plăcere celuilalt, necondiționat), exprimarea emoției legate de un comportament al celuilalt, evitând injuriile, etichetele și ironiile, precum și clarificarea motivelor și negocierea comportamentului, neîncercând să schimbe gândirea partenerului.
O activitate complementară a fost organizată pentru copiii cuplurilor participante. Voluntarii Habitat Cluj s-au jucat și au desenat cu copiii, iar la final au pregătit spontan o mini-serbare cu poezii, surpriză pentru părinți.
Rezultatele evenimentului s-au văzut pe tot parcursul acestuia prin
implicarea activă a participanților în activități.
Habitat for Humanity Cluj este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, care construieşte, renovează și reabilitează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ, pentru şi împreună cu cei defavorizaţi, al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care locuiesc. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul http://www.habitatcluj.ro/.
Mai multe fotografii de la eveniment se găsesc aici, iar mai multe informații despre proiectul Centrul Minții pot fi accesate aici.
Material realizat de Mădălina Baroga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu