În încheierea seriei „SSM4 la cald”, vă invităm să citiți un material mai personal scris de voluntara noastră Cristina Vâjâean despre ultima activitate din cadrul Săptămănii Sănătății Mintale: piesa de teatru „Omul și cercul” de duminică, 27 aprilie, în interpretarea actorilor Teatrului Liber Imago.
„Omul şi cercul
Într-o
duminică de primă VARĂ, am ales să îmi petrec după-masa la o piesa de teatru
organizată în cadrul Săptămânii Sănătăţii Mintale IV. Am pornit de acasă cu
puţină nedumerire cu privire la locaţie, întrucât internetul uneori nu ne este
de mare folos. Într-un final am ajuns la Casa Tranzit, după câteva telefoane şi
străduţe lăturalnice. În curte multă lume, în sală o răcoare bine meritată, din
spate o muzică ce prevestea ce se v-a întâmpla în piesă.
„Omul şi cercul” pe afişul evenimentului.... pe
drum mă tot gândeam la ce poate să însemne asta, ce este un cerc şi ce caută un
om alături. A urmat ca Teatrul Liber Imago să ne spună mai multe despre
semnificaţia acestor cuvinte, într-o piesă de teatru în care i-am avut ca actori
pe Elena Taragan, Andrei Alb, Cristina Chirnogea, Nicoleta Poenar, Loredana
Dan, Sabin Badea, Valeriu Nichitean şi Ioana Bălan, iar la tehnic pe Băla
Floriş şi Sabin Badea, textele fiind scrise de Matei Vişniec.
Am
aşteptat 15 minute să intrăm în sala care, prin oamenii ce îi calcă pragul,
ne-a trezit emoţii şi gânduri despre care probabil mulţi dintre noi am uitat că
există, că sunt acolo şi aşteaptă momentul în care să tresară la suprafaţă.
Au
fost diverse scene pe care fiecare dintre noi le-am interpretat prin prisma propriilor
gânduri; actorii au interacţionat cu spectatorii curioşi lăsaţi pradă unei
„spălări de creiere” atât de necesară uneori. Printre scene s-au numărat
titluri precum: „Spălătorul
de creiere”, „O cafea lungă cu lapte şi un pahar cu apă”, „Depanatorul”, „Memoriile
unui turnător”, „Ultimele cuvinte ale morţilor”, „Omul cu oglinda” sau „Omul
din cercuri”; texte, după cum spuneam, scrise de Matei Vişniec pe care îl
recomand cu drag.
Finalul
scenei „Omul şi Cercul” ne-a îndemnat să nu ne trasăm cercuri în jurul nostru,
deoarece s-ar putea să rămânem captivi în propria cuşcă. Am luat în geantă
replica aceasta ca să mă gândesc la ea în momentele de linişte şi de asemenea să
pot să o transmit mai departe celor cu care mă întâlnesc.
Pentru
a afla mai multe despre emoţiile trezite în fiecare dintre noi am rugat
spectatorii să ne dezvăluie puţin din ceea ce au trăit, însă în urma discuţiei
ne-am dat seama că fiecare dintre noi are propria realitate prin care interpretează
evenimentele din jur. Pentru mine cercul trasat în jurul meu are o
semnificaţie, pentru tine poate avea cu totul altă valoare. Emoţia mea poate fi
şi emoţia ta, însă trăirea subiectivă e a fiecăruia. Înainte de a pleca acasă fiecare
cu gândul său, mulţi dintre noi am împărtăşit în cercuri mici cele trăite şi
ne-am adus aminte de alte lucrări celebre care ne-au trezit emoţii
asemănătoare, emoții pe care care se pare că le trăieşti uneori doar în afara
cotidianului.
Printre
alte momente plăcute, am zâmbit atunci când Dumitriţa Simion, coordonatoarea
Minte Forte, a fost răsplătită cu drag cu o floare pentru organizarea
evenimentelor din această săptămână, iar plecând de la acest moment mi-am adus
aminte de faptul că cele mai frumoase lucruri „vin în cutiuţe mici”.”
Mai multe fotografii veți găsi pe pagina noastră de Facebook
aici.