SSM Ziua 3

Simptomele psihologice – dușmani sau prieteni?

 

Cea de-a treia și ultima prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale, ediţia a VII-a, a fost susținută de psihoterapeut și prof. univ. Ștefania Miclea. Ea ne-a vorbit despre cele două moduri în care putem interpreta simptomele psihologice și ne-a arătat cum le putem folosi în favoarea noastră.

Imaginați-vă un om care își vede un prieten bun îndreptându-se cu viteză spre o prăpastie. Evident, reacția lui va fi să-și oprească prietenul de la prăbușire, dar în încercarea de a-l opri, îl va doborî. Îi va face și bine, și rău în același timp. Cam la fel, spune Ștefania Miclea, funcționează și creierul nostru. În momentul în care avem comportamente repetate care ne fac rău, acesta ne va pune piedici, ne va transmite semnale că trebuie să ne oprim. Deoarece creierul nu comunică prin cuvinte, aceste semnale apar sub formă de emoții și stări, percepute de noi ca fiind negative. Acestea sunt simptomele psihologice menţionate la început. Între acestea putem regăsi:

• Scăderea nivelului de funcționare cotidiană: nu mai avem răbdare, chef, suntem irascibili, nu ne mai putem îndeplini sarcinile cotidiene
• Dificultăți de concentrare și de memorie
• Tulburări de somn, de apetit
• Tristețe accentuată
• Frică, etc.

Totuși, aceste simptome nu apar brusc. Ele se instalează treptat, iar dacă nu le băgăm în seamă și nu ne schimbăm atitudinea și comportamentul, se intensifică. În anumite cazuri, acestea duc la tulburări psihice precum: depresia, anxietate crescută, atacuri de panică.

Ne-ar ajuta să înțelegem că emoțiile considerate negative sunt firești, iar eticheta de „negativ” și încercarea de a scăpa de ele ne amplifică starea de frustrare, negativitatea se cumulează până ajungem să clacăm. Ștefania Miclea ne-a mai atras atenția asupra faptului că deși emoțiile „negative” sunt firești, trebuie să existe un echilibru între acestea și emoțiile pozitive. În loc să ne frustrăm pentru că ne simțim vinovați, am putea să ne bucurăm de lucrurile bune care ni se întâmplă, să ne concentrăm și asupra activităților care ne fac plăcere. Asta nu înseamnă să ne ignorăm problemele, ci să echilibrăm importanța pe care o acordăm lucrurilor.

Problema de rezolvat este situația care ne provoacă aceste emoții. Deși stările negative și tulburările ne provoacă durere emoțională puternică, putem să le interpretăm drept simptome și să le folosim în favoarea noastră.  Tocmai de aceea, simptomele psihologice pot deveni motor al schimbării. Ne pot ajuta să înțelegem ce nu facem bine pentru noi.

Ultimul aspect asupra căruia ne-a atras atenția doamna psihoterapeut este faptul că nu putem generaliza rolul de protecție al simptomelor. În anumite situații, simptomele indică o tulburare mai gravă, pentru care ar fi bine să consultăm un specialist care să ne ajute să o tratăm. 

Natalia Graur, voluntar Minte Forte

SSM, Ziua 2 Cooperare sau competiţie – ce ne motivează în relaţii? 

Cea de-a doua prelegere din agenda Săptămânii Sănătăţii Mintale - ediţia a VII-a a fost consacrată unei problematici incitante şi de interes general, Cooperarea şi competiţia în relaţii. Vlad Mureşan – psihoterapeut şi doctor în psihologie – şi-a conceput prelegerea în doi timpi, începând cu o definire a cuvintelor-cheie şi continuând cu aplicaţii practice care au vizat nu doar relaţiile de cuplu, ci şi cele sociale, familiale, profesionale.

Cooperarea şi competiţia

            „Câţi dintre voi cooperaţi sau concuraţi într-o relaţie?”. O întrebare simplă, cu un răspuns şi mai simplu. Doar în aparenţă, ne demonstrează Vlad Mureşan. Din perspectivă biologică, evoluţionistă, cooperarea şi competiţia sunt două strategii de dezvoltare prin selecţie naturală.

Cooperarea. O relaţie de tip cooperare funcţionează după schema următoare: din întâlnirea dintre eu şi tu rezultă un noi datorită descoperirii unor scopuri comune şi sprijinirii acestora.

Competiţia. Acest tip de relaţionare presupune două poziţionări posibile.

§  Obţinerea de profit maximal, cu un efort minim: în ecuaţia aceasta contez doar eu, nu şi celălalt.

§  Păstrarea aparenţelor de cooperare: deoarece trăim într-o societate, trebuie să păstrăm aparenţele. În alte cuvinte, într-o competiţie, ne ascundem intenţiile de profit în inconştient, îl păcălim pe celălalt sau, şi mai eficient, ne păcălim pe noi înşine pentru  a părea cât mai „cooperanţi”.

Aplicaţii practice

         Analiza motivaţiilor

         Vlad Mureşan a subliniat faptul că primul pas în detectarea tipului de comportament prevalent într-o relaţie este însăşi analiza motivaţiilor noastre. Astfel, există trei motivaţii posibile:

1.      Orientarea spre momentele plăcute. Este vorba aici de dorinţa de a mă simţi bine, de a avea experienţe pozitive cu alte persoane şi de a mă îndepărta de cele în preajma cărora mă simt rău. Această motivaţie presupune şi faptul că îmi asum responsabilitatea propriei fericiri, fericirea mea nu depinde de un factor extern, ci numai de mine.

2.      Preocuparea pentru imagine sau orgoliulse referă la dorinţa de a fi văzut bine de ceilalţi, de a-mi construi o imagine de persoană bună, frumoasă, interesantă, inteligentă, sociabilă, etc. Intervine aici o discrepanţă majoră între ceea ce sunt şi ceea ce vreau să pretind că sunt. O persoană orgolioasă emite pretenţii de superioritate, drept pentru care va interpreta distanţările celorlalţi ca o „trădare” a „imaginii sale bune”. O consecinţă a frustării unei persoane orgolioase poate fi depresia.

3.      Preocuparea pentru profit este motivaţia care se axează pe acumularea maximă de resurse şi beneficii strict personale, neţinând cont de nevoile celuilalt.

Compromisul

Potrivit lui Vlad Mureşan, compromisul într-o relaţie nu este o veritabilă formă de cooperare. Din contră, această strategie denotă faptul că două persoane doresc două lucruri diferite şi că în final, nimeni nu primeşte ceea ce vrea cu adevărat, lucru care reduce substanţial calitatea relaţiei. În alte cuvinte, compromisul este o luptă foarte politicoasă şi un simptom al incompatibilităţii partenerilor.

Competiţia în relaţiile de cuplu

Această strategie se manifestă în diferite etape ale unei relaţii:

§  Îndrăgostirea: entuziasmul câştigului anticipat, „mă va face fericit / ă”

§  Angajamentul: punctul în care presăm pentru garanţii şi obligaţii pentru ne asigura că am făcut o „afacere bună” şi durabilă

§  Despărţirea: dezamăgirea faţă de profitul aşteptat, relaţia nu mai este profitabilă pentru că aşteptările iniţiale ne-au fost „trădate”

§  Conflictul: intrevine atunci când două persoane au scopuri diferite şi fiecare vrea să profite de celălalt.

§  Respingerea

Pentru a încheia această prezentare într-o notă mai puţin negativă, trebuie spus că nu toate relaţiile sunt sortite unui deznodământ dramatic. Care este soluţia către care a încercat Vlad Mureşan să ne ghideze de-a lungul prelegerii sale? Relaţionarea onestă. Iată schiţate trăsăturile unei relaţii de succes:

§ motivaţia intrării într-o relaţie sunt doar momentele plăcute trăite împreună

§ compatibilităţile între cele două părţi sunt confirmate fără argumente sau justificări

§ principiul de bază al unei relaţii ar trebui să fie următorul: nimeni nu îmi datorează nimic, nu datorez nimănui nimic

§ acceptarea faptului că intri voluntar într-o relaţie şi la fel de bine poţi să te răzgândeşti, să ai libertatea de a ieşi din ea în momentul pe care îl consideri oportun pentru tine

§ acceptarea cu recunoştinţă a ceea ce ţi se oferă, fără limitări, compromisuri ori pretenţii

§ oferi spaţiu celuilalt atunci când simte această nevoie, prin urmare accepţi distanţările fără ameninţări, ultimatum-uri sau reproşuri. 

§ 

Material realizat de Alexandra Ionel, voluntar Minte Forte

Cum putem fi fericiți în secolul XXI?

Oficial, am dat startul celei de-a VII-a ediții a Săptămânii Sănătății Mintale și odată cu aceasta a avut loc prima prelegere din program, susținută de lector universitar doctor Eva Kallay. Am ales să începem săptămâna dedicată conștientizării publicului cu privire la problemele psihologice și menținerea sănătății mintale răspunzând la câteva dintre întrebările care, inevitabil, ne trec tuturor prin minte : Ce este fericirea? Ce ne face fericiți? și, cel mai important, Putem lua decizia de a fi fericiți?

Așadar, ne-am adunat în număr mare, peste 200 de oameni, în sala Europa din cadrul Casei de Cultură a Studenților, pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, răspunsuri bazate pe cercetări științifice de ultimă oră. Atmosfera a fost una destinsă, în ton cu subiectul principal al prelegerii, Eva Kallay reușind să mențină zâmbetul pe buzele participanților de la începutul şi până la sfârșitul prelegerii.

Am aflat că nu putem fi constant fericiți, într-o stare permanentă de extaz, ci că ar fi de dorit să urmărim atingerea unei stări de mulțumire față de noi înșine şi faţă de cei din jur. Totuși, emoțiile negative au și ele un rol adaptativ și e bine să le conștientizăm și să le tolerăm, în loc să depunem efort pentru a le ascunde cât mai bine. Gestionarea eficientă a acestui amalgam de emoții pozitive și negative ne ajută să ne menținem acea stare de bine care ne sprijină în a fi mai productivi zi de zi.

Am discutat despre cum se schimbă regulile în menținerea stării de împlinire atunci când suntem mereu în contact cu cei din jur prin intermediul tehnologiei, când avem de făcut zeci de alegeri zi de zi, când suntem bombardați cu informații și când trebuie să depunem un efort considerabil pentru a fi mereu la curent cu ultimele noutăți din domeniul carierei noastre. Relațiile de calitate cu cei din jur (nu neapărat nivelul cantitativ) și o viață cu sens și semnificație rămân în topul lucrurilor care ne indică faptul că suntem pe drumul cel bun. De asemenea, ne ajută să încercăm să rămânem mereu flexibili în confruntarea cu schimbările din mediu și să ne urmăm scopurile și drumul propriu fără a ne compara cu cei din jur.

Concluzia acestei întâlniri a fost aceea că putem ajunge la stările de mulțumire și de fericire prin urmărirea atingerii propriului nostru potențial și a obiectivelor personale, fără a ne măsura reușitele și eșecurile cu ale celorlalți.

                                                               

Petrușcă Miruna, voluntar Minte Forte

My EVS life in Romania

I lived in Romania for the last six months. During this period I had a lot of activities. One of these activities implied going to a psychiatric hospital together with my colleague Cassy. The first time I went there it was hard for me, because it brought back bad memories, but after I got used to all this it was really great, because we could share, talk and play with the children. In general, we don’t work with the same children every week, but sometimes, when we have children with several disabilities, they stay longer and we can see their evolution, and that’s quite awesome! I remember there was a boy, about 15 years old, and at the beginning he was silent, but after a few days he started to talk and smile.

A second activity implied helping to organize an event about psychology. Just a few days after we arrived in Romania, we were able to help organize an event about lifestyle. It was really great, because the group asked me to help them create posters. Also, this event was very interesting. But now it’s just to help to organize the accommodation and the event it’s in Romanian so I don’t understand anything.

The third activity was to create a video about mental health. It was interesting, but rather difficult. We had to choose the good scene, the music, to record the voices and to use the Windows Movie Maker program and it wasn’t that easy to use this software. We also had to create a poster to promote the video and next month we start the promotion.

I also organized some activities based on my personal projects. The first was related to music therapy. I organized some activities in the psychiatric hospital, where I concentrated on the therapeutic effect of music and musical instruments. It didn’t go too well because, in my opinion, it didn’t have the effect I expected and sometimes it’s really hard to motivate the children. The second project implies the scouts here in Cluj. We meet every week for activities and discussions. For example, last week, we had a debate about sexual education. I also organize every month, for my scout colleagues, a movie evening followed by a discussion on a preset psychological topic. The third project was about how to act in first aid situations. Together with Cassy we initiated some people of Minte Forte into how to react in different first aid situations (discomfort, unconscious but breathing victim, unconscious and not breathing victim, burnt victim, cuts). And my last personal project was to organize a discussion in French, a sort of informal language learning activity.

During my stay in Romania I had two trainings. The first was an after arriving training, where there were twelve different nationalities involved. During the day we had the trainings about the EVS, and in the evening we shared some good moments in a club where we could dance, talk and have some drinks. Also, we had a cultural night to discover different cultures. It was awesome! But there were fifty-six persons and it was really hard for me to share with them and at times I felt lost and alone. The second training was quite better for me because we were only twenty-four persons and we were a closed group, so it was easier for me to share with the others. I met really good people and I kept good relations. For example, next week a friend from Arad will come and visit me.

But my life it’s not only about activities and training. Sometimes I’m going to town in Cluj to have a beer and discuss about subjects such as politics or society.  Or I meet with my mentor, with Cassy or other friends. Sometimes I go with Cassy to the city centre just for a walk or to shopping. But my favorite activity is just chilling in my room and watching tv-series on my computer. I’m not an energetic person!

Now we’re in December. When I arrived I felt very motivated, but after a few months the life was beginning to get hard. It was hard to share my space with other people and to handle different problems, like when I lost my wallet twice in the same weekend. But when I started the meetings with the scouts I begun to feel more motivated and I smiled again. The Sinaia trip where I got to meet the other volunteers and make friends contributed as well to my motivation. In November, there was a terrorist attack in France and now the situation is really bad. Our government decided to ignore human rights just to preserve the security, so I started to ask myself if it wouldn’t be better to stay in Romania after my EVS. But I miss my friends and my family, so I think I will go back to France in the end.

Simon

EVS CLUJ-NAPOCA 2015

After one year since my first visit to Romania, I came back. This time I came to Cluj and I must confess I was very excited to visit this city and begin my activities. Although at first the language was a barrier for me, in time I got used with the language and now everything’s quite OK. I realized that I learned Romanian without giving it too much thought, while working and hanging out with my Romanian friends. It was a faster way of learning and this method, namely learning while having fun, works best for me!

But, apart from that, I keep a notebook for English and Romanian words for whenever I need help. Plus, when I learn a new word, I try to write it down in my notebook. I find this to be a very good reminder method. I realize that I’m making a progress when people talk to me in Romanian and I can understand the questions and I am able to answer or speak more easily. But I think I like it best when someone else tells me about my progress. It is such a nice thing to hear! During the last 7 months, I worked in a psychiatric hospital with children and teenagers. Together with my colleague, I prepared various activities for them, such as drawing, painting and different games. Each moment I get to spend with them is perfect and I’m very happy to help them and share my happiness. I love it!

I also got to work with children with disabilities in a very nice day care center. I did several activities with them and they are very nice! The children are so patient and they are very motivated and happy! I love to work with them for my personal project and I find all this to be quite perfect for me!

Sinaia! I went to Sinaia for my first training. We were 60 volunteers from 12 different countries who met there. It was such a big group! Nonetheless, everyone was talking to everyone, there were no small groups because all those present wanted to talk and get to know the other volunteers. This was a really interesting experience for me. 

Everything during that training was so nice! The trainers, all the volunteers, the party, the discussions…! For the training have been divided into two groups because it was easier for the trainers and for the volunteers to learn was needed. But, during the breaks it was like in school: the bell rang and you got to go and meet with your friends. We were sixty friends with something to say all the time. There were a lot of jokes! During the 1^st week, I met some amazing people, I had an amazing time and everything was in fact amazing! 

The 1^st week after that training there was the UNTOLD festival in Cluj, so I decided to go together with some friends whom I met in Sinaia. I went with four of my friends. We were five friends from three different nationalities enjoying the long nights of this big festival! It was a crazy weekend. So of course I decided I will come back next year for the UNTOLD! How I can miss it?

The conclusion is that my work here was nice. I'm so happy about my personal project, Rubicklub (the activities at the psychiatric hospital), the unforgettable encounters with children, and all the other amazing moments that I got to enjoy while doing my work here! It's a shame SEV volunteering is not a full time job! 2015 is almost at an end and we are in December and I saw snow only once! What are you doing snow? I’m waiting for you!

   

                                                                                                                                                       CASSY

EVS for mental health - My November in Minte Forte

The day-care center Grădinița Malteză, a project from Serviciul de Ajutor Maltez în România, welcomes children with disabilities. In here I developed my professional project that implies practicing sports with the children, for their well being. On the 29^th of November I spent for the first time an afternoon with the children, from 2 p.m. to 4 p.m. I was a little nervous before we started because I had never worked with young children with disabilities, my experience until now being only with teenagers with disabilities. I'm not really a confident person, because of the fact that I don't have a lot of experience with small children, but I believe it's very interesting for me to learn what we can do together and how I can help them.

I was received with a very warm welcome, I talked a little bit with my colleagues and afterwards I went to change my clothes, because it is important, as a hygiene rule, that we wear clean clothes when we start the activities. After this practical step, my colleagues accompanied me to meet the kids and shared with me the various difficulties that can appear so that I can be prepared and be able to get the most from my activities. The children were enthusiastic when they met me, which made me very happy and this quickly motivated me and helped me adapt with no problem.

It did not take long for me to adapt and I didn’t encounter any difficulties, even if the children have not met me before and they had to get used to a new person. I showed them that I was there for them, because I wanted for us to play together and help them. Having them to trust me was an important step before I started my activities.

I did not focus on a specific activity. I saw that the children were interested in playing the “electric train”, the “car”, etc., so we gathered around and we played the game each child chose. Like for example with a little boy who wanted to play the “electric train”. He found it to be very amusing because we had to cross the room and he could choose which direction he wanted to take. A second example was a game with a handkerchief.  I played it with a little girl and each one of us had to hold one side of the handkerchief.  We ran and turned in circles holding the handkerchief during all this time and, even though she cannot speak, her joy and happiness were not difficult to observe and this made me very happy as well.  Another example would be that of a little girl who has difficulties in walking, but whose desire to walk is extraordinary. I helped her walk around the room and she was also very pleased by my help.

I think it is very interesting to participate in "individual games" with these children because it allows you to observe their abilities, and it's easier to understand their difficulties. This is of great help to me because by knowing what they can and cannot do I am able to better select and prepare my activities with them. The more time I spent with them, the more I learned about them and their abilities.

At the end of the day some of the children went home in special cars, while the others were accompanied by their parents. The children began to leave the association around 3:30 p.m.

My first afternoon in the association was very well spent and I must say I encountered no difficulties. The children also seemed happy of my presence, which makes me happy. This was only the beginning, because there are many more visits to plan, which will take place in the afternoon as well as in the morning. This makes my future visits much more interesting, because this way I get to work with different children and, implicitly, with different working plans. 

Cassy

Cum ne reconstruim viața?

Luna octombrie a însemnat pentru Psihoechilibru un nou eveniment de educație pe teme de sănătate mintală. De data aceasta, am ales să vorbim despre traumă, reziliență și dezvoltare post-traumatică într-un format inedit, în care am căutat să îmbinăm învățarea formală cu cea non-formală.

Așadar, după îndelungi pregătiri, ne-am întâlnit în număr mare la Casa de Cultură a Studenților într-o zi de marți, pe data de 20, de la ora 18. Sala a fost plină, iar seara se anunța foarte plăcută și prietenoasă.

Prima parte a evenimentului a fost deschis de către lect. univ. dr. Eva Kallay, psiholog, care a ținut o prelegere timp de o oră și un pic, axându-se pe:

• Conceptul de traumă ca eveniment profund negativ ce aduce schimbări majore în viața unei persoane;
• Factorii care influențează modul în care o persoană va reacționa la un eveniment traumatic (ex. dacă are susținere din partea celorlalți, acest factor o poate proteja; dacă trauma este extrem de severă, repetată și incontrolabilă, acest factor agravează reacția persoanei);
• Traseele posibile post-traumă: după un eveniment traumatic, există o „cădere” la aproape toată lumea. În funcție de o serie de factori, persoana poate fie să dezvolte patologie psihică (adesea tulburare de stres post-traumatic PTSD), fie să revină la un nivel de funcționare inferior celui de dinainte de traumă (iar problema să fie sub pragul clinic de diagnosticare), fie să își revină la nivelul anterior de funcționare (caz în care vorbim de recuperare), fie să se dezvolte – iar despre aceasta am aflat mai către finalul prezentării. Mai există o categorie de oameni care nu sunt afectați la fel de mult de traumă: nu manifestă o astfel de „cădere” după traumă. În acest caz vorbim de reziliență.
• Dezvoltarea post-traumatică se întâmplă atunci când persoana se „reconstruiește” după un eveniment traumatic, reușind nu doar să revină la nivelul la care funcționa anterior, ci chiar să și-l crească în mai multe domenii: relații interpersonale, priorități de viață, spiritualitate, înțelegerea propriei persoane (spre exemplu, se simte deopotrivă invulnerabilă − „Dacă am trecut peste asta, pot trece peste orice” − dar și mai vulnerabilă, înțelegând că viața este fragilă și merită prețuită).

    Cea de-a doua parte a evenimentului a constat într-o seară de film și lectură moderată de psiholog Claudia Găgeanu, voluntar la Minte Forte și coordonator al proiectului Psihoechilibru. Împreună, am discutat pe baza ilustrărilor din filme, cărți și artă ceea ce aflaserăm anterior din prelegere. O astfel de învățare non-formală, mai ales însoțită fiind de emoțiile inerente expresiei artistice, fac mai profunde și mai durabile informațiile pe care le primim pe cale informală. Aceasta a fost rațiunea pentru care am decis să organizăm un eveniment dual, și acesta este motivul pentru care noi, la Minte Forte, tindem să mizăm, pe cât posibil, pe educație informală.

Partea artistică a evenimentului nostru Psihoechilibru s-a desfășurat astfel:

• Am vizionat secvențe montate de voluntarii noștri, din „Pianistul”, 2002, în regia lui Roman Polanski. Am aflat cum o pasiune puternică poate să ne ofere o ancoră atunci când totul în jurul nostru se dărâmă – în cazul filmului, la propriu!
• Am citit împreună fragmente din „Omul în căutarea sensului vieții” de Victor Frankl. Am aflat că putem da sens și suferinței. În opinia psihiatrului vienez care a fost închis la Auschwitz, în viață omul poate găsi sens fie creând (o viață activă), fie contemplând minunea vieții și investind în relații de dragoste (o viață pasivă), fie înfruntând cu demnitate o viață mai puțin plăcută, presărată de suferințe. În cuvintele autorului: „Trebuia să încetăm a ne mai întreba care este sensul vieţii si, în schimb, să ne gândim că noi înşine eram întrebaţi asta de către viaţă − zi de zi şi ceas de ceas.”
• Ştefania Gergely ne-a prezentat Kintsukuroi – arta japoneză de a reconstrui obiecte sparte, lipindu-le cu un material prețios, de aur sau de argint. În acest fel, obiectele respective capătă și mai multă valoare. La fel, și noi suntem cu atât mai valoroși cu cât reușim să ne integrăm imperfecțiunile, suferințele și evenimentele negative – acestea sunt „încercări” care ne individualizează și dau dovada rezistenței noastre.
• Împreună cu Maria Ionel am citit povestea cănuței de lut. Aceasta ne spune traseul unei cănuțe frumoase, care la început a fost o bucată de argilă și a trebuit să treacă prin „chinuri” până să ajungă o minunată piesă orientală. La fel ca această cănuță, suntem o operă de artă în progres, iar încercările vieții ne „șlefuiesc” pentru a deveni mai frumoși.
• La final, am vizionat secvențe din „Another earth”, film din 2011 în regia lui Mike Cahill. Acesta surprinde traseul unor personaje a căror viață a fost profund marcată de un accident de mașină. Împreună, am dezbătut ideile din film pe care le auzisem și în cadrul prelegerii: despre reacția psihologică post-traumă, recuperare, iertare.

    Vrem să mulțumim pe această cale publicului nostru, de la care am primit un feedback foarte pozitiv pentru acest eveniment. Vă mulțumim că v-ați implicat, că ați fost alături de noi și că ne susțineți lună de lună. Vă felicităm pentru interesul pe care îl manifestați pentru teme de sănătate mintală: acest fapt dovedește că înțelegeți responsabilitatea pe care o aveți fiecare dintre voi pentru propria stare de bine – iar informarea este primul pas către o minte sănătoasă. Vă așteptăm cu drag şi la evenimentele viitoare!